Acasă Monden Ringo Starr nu mai vrea să dea autografe fanilor

Ringo Starr nu mai vrea să dea autografe fanilor

DISTRIBUIȚI

Ringo Starr, fostul toboșar al celebrei trupe britanice Beatles, și-a rugat fanii să nu-i mai trimită scrisori și cereri de autografe după data de 20 octombrie 2008, deoarece are foarte multe lucruri de făcut, conform declarației recente a artistului, relatează Reuters.
Starr, în vârstă de 68 de ani, a făcut acest anunț printr-o înregistrare video, cu titlul "Iertați-mă, dar nu mai dau autografe", care a fost postată pe site-ul său oficial (www.ringostarr.com).
Purtând ochelari de soare și făcând semnul păcii, Ringo Starr i-a rugat pe fanii lui să nu-i mai trimită nicio scrisoare pe niciuna dintre adresele lui de e-mail, spunând că nu va mai semna niciun autograf după data de 20 octombrie.
"Vă anunț cu multă pace și dragoste. Am prea multe de făcut. Nu-mi mai trimiteți cereri de autografe, vă rog. Vă mulțumesc. Și nici pentru obiecte. Nimic", a declarat artistul, care a continuat cu precizarea că acesta a fost un mesaj serios pentru toți cei care îi urmăresc cariera.
Starr, care provine din Liverpool, Marea Britanie, la fel ca și colegii săi din trupa Beatles, Paul McCartney, John Lennon și George Harrison, trăiește în prezent mai mult în Los Angeles și în Franța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.