Home Monden Robert Pattinson se înrudește cu legendarul Elvis Presley

Robert Pattinson se înrudește cu legendarul Elvis Presley

DISTRIBUIŢI

Au evitat pe cât posibil să fie surprinși împreună, ascun­zându-se de obiectivele fotografilor indiscreți, însă în ciuda tutror încercărilor de a-și ascunde relația de ochii curioșilor, presa internațio­nală a aflat că lucrurile între Robert Pattinson și Riley Keough devin din ce în ce mai serioase, între cei doi înfiripindu-se ceva mai mult decât o simplă prietenie, ci sunt la mijloc sentimente profunde…. Numele lui Robert Pattinson a început în ultima vreme să fie asociat cu cel al frumoasei Riley Kwough, cea cespre care se spune că i-ar fi sucit mințile simpaticului actor după despărțirea de Kristen Stewart. „Da, sunt împreună. Ea e prima fată pe care o place cu adevărat după Kristen și se simt extraordinar unul în compania celuilalt“, a declarat pentru „Us Weekly“ o sursă apropiată celor doi. Idila lui Robert Pattinson cu Riley Keough, nepoata legenda­rului Elvis Presley, a fost confirmată în urmă cu o lună de zile de jurnaliștii de la The MailOnline. S-ar părea că Robert a întâlnit-o pe Riley prin intermediul mamei acesteia, Lisa Marie Presley. Riley Keough a fost colegă de platou a lui Kristen Stewart în pelicula „The Runaways“ (2010). Anul trecut, actrița era logodită cu britanicul Alex Pettyfer, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Magic Mike“. Robert Pattinson a pus punct în luna mai a acestui an relației de patru ani pe care a avut-o cu Kristen Stewart. Asta chiar dacă în vara anului trecut actorul părea dispus să treacă peste episodul în care iubita lui l-a înșelat cu regizorul Rupert Sanders. De la încheierea relației dintre el și Kristen, simpaticul actor a fost surprins în compania mai multor femei, printre care Katy Perry, Camille Rowe și Polly Stenham.

(sursa apdm.ro)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.