
Cel mai recent scurtmetraj realizat de regizorul Radu Jude, "Ca o umbră de nor", a fost selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, care se va desfășura între 16 și 26 mai, potrivit organizatorilor.
Scurtmetrajul "Ca o umbră de nor" spune povestea unui preot, interpretat de regizorul de teatru Alexandru Dabija, care, într-o zi toridă de vară, este chemat la căpătâiul unei muribunde pentru a-i spune o rugăciune.
"Sunt numeroase sensuri posibile care pot fi găsite în acest film. Poate că cel mai important este exprimat într-un fragment din rugăciunea rostită de personajul principal: «ticăloasa mea viață ca un somn a trecut, ca o umbră de nor…»", spune regizorul Radu Jude.
Din distribuția scurtmetrajului fac parte, pe lângă Alexandru Dabija, Șerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Olga Taisia Podaru, Gabriel Spahiu, Adina Cristescu, Marilena Chelaru, Mihaela Alexandra Anton, Silviu Mircescu.
Scenariul este semnat de Florin Lăzărescu și Radu Jude, imaginea a fost realizată de Marius Panduru, scenografia și costumele poartă semnătura Augustinei Stanciu, iar producătorul filmului este Ada Solomon.
Scurtmetrajul "Ca o umbră de nor" este o producție Hi Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și SEE Cinema Network.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câștigătoare a numeroase premii "Lampa cu căciulă" și "Alexandra". Lungmetrajul de debut, "Cea mai fericită fată din lume", a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival și premiul FIPRESCI la IndieLisboa.
Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, "Toată lumea din familia noastră", a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum, și a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie a anului trecut. "Toată lumea din familia noastră" a obținut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu – Bayard d'Or – și premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeul Festivalului Internațional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF și premiul pentru regie, alături de premiul publicului la B-EST IFF.
Quinzaine des Réalisateurs este o secțiune specială din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, care are ca scop prezentarea varietății de expresie din cinematografia mondială. De-a lungul timpului, în cadrul secțiunii Quinzane des Réalisateurs au fost prezenți regizori precum Werner Herzog, Martin Scorsese, Michael Haneke, Jim Jarmush, Luc și Jean-Pierre Dardenne.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















