
După un an plin de urcușuri și coborâșuri, viața Sylviei pare să intre pe făgașul cel bun, atât pe plan profesional, dar mai ales pe cel personal. Aceasta declara de curând că „sunt lucruri în viață care ne iau pe nepregătite, sunt momente de cumpănă în care vezi doar jumătatea goală a paharului, momente în care de o decizie atârnă tot viitorul tău, depinde de tine dacă vrei să-l schimbi sau nu. ?ê?£i bineînțeles, pentru că jocul ăsta numit «a trăi» să pară mai interesant, nu mai există o ordine firească a lucrurilor, puncte de reper sau principii după care să-ți poți ghida existența”. Sylvia pare nerăbdătoare să devină pentru prima dată mamă. Artista a avut ocazia să își testeze abilitățile de tânără mămică în cadrul unui eveniment la Iași în care s-a întâlnit cu fanii ei. Sylvia a participat zilele trecute la aniversarea centrului comercial Felicia din Iași, unde a semnat autografe și s-a fotografiat alături de admiratorii ei. Printre aceștia, și mama unei fetițe de doar câteva luni. Impresionată de prezența acesteia, Sylvia s-a ridicat de la masă și a luat în brațe bebelușul legănându-l și sorbindu-l din priviri. A fost momentul care i-a reamintit cât de mult își dorește să devină, la rândul ei, mămică. „A fost organizată o întâlnire cu fanii noștri din Iași, care au venit în număr foarte mare. Am semnat autografe ore în șir, iar printre cei prezenți s-a aflat și o tânără mămică, împreună cu fetița ei de doar câteva luni. Nu am eu multă experiență cu copiii, mi-a fost teamă la început că o să plângă, însă i-am vorbit frumos, am legănat-o și am ținut-o strâns la piept. La momentul potrivit cred că voi fi cea mai bună mămică”, declară cântăreață. Sylvia trăiește de aproape un an și jumătate o poveste de dragoste alături de Dragoș, însă nu a dat până acum semne că ar dori să se recăsătorească.
Foto: Facebook
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















