După ce a câştigat marele trofeu Mamaia 2007, precum şi premiul întâi la interpretare, talentata buzoiancă Lucia Dumitrescu se pregăteşte pentru Festivalul Laura Stoica.
La o vârstă la care alte tinere s-ar gândi doar la petreceri sau îmbrăcăminte, Lucia este hotărâtă să ajungă o stea a muzicii româneşti, având-o drept idol pe regretata interpretă Laura Stoica. Cel mai mare succes al vieţii ei artistice l-a obţinut cu ajutorul unei melodii din repertoriul cântăreţei cu voce inconfundabilă ce a plecat prea devreme dintre noi. La Festivalul Mamaia, Lucia Dumitrescu a interpretat -În singurătate- de o manieră ce i-a impresionat pe membrii juriului şi, dacă ar mai fi trăit, cu siguranţă şi pe cea care a lansat şlagărul cu ani în urmă.
Alături de deţinătoarea acestor râvnite premii din industria muzicală românească, s-au înscris, conform site-ului oficial al Festivalului, peste 150 de tineri aspiranţi la succes din toate judeţele ţării. Nu numai mirajul scenei i-a atras pe atâţia concurenţi, ci şi premiile consistente, în valoare totală de 10000 de euro, câştigătorul marelui trofeu primind jumătate din sumă.
Festivalul Laura Stoica are ca motto -Vreau să ai şansa ta- şi se doreşte o rampă de lansare a tinerilor dornici să arate ceva publicului român meloman. Conform organizatorilor, evenimentul vrea să se desfăşoare fără compromisuri şi fără false speranţe, pentru că doreşte să vină în sprijinul tuturor celor care au talent şi doresc să se afirme pe scena muzicală.
El este produs în totalitate de Fundaţia Laura Stoica şi are o singură secţiune: interpretare. Perioada de desfăşurare este 8 – 10 octombrie, sub forma unui spectacol televizat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















