La invitaţia Prinţului Albert de Monaco, o trupă românească va dansa french can-can la Monte Carlo. Trupa Platinium de la Circul Globus este invitată la Monte Carlo, iar, din această cauză, spectacolul de cabaret de la Circul Globus va fi întrerupt timp de trei săptămâni.
Astfel, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Internaţional de Circ de la Monte Carlo, toate momentele coregrafice vor fi asigurate de către trupa Platinium din Bucureşti.
Faptul că, pentru prima oară în istoria celui mai prestigios festival de artă a circului din lume, trupa Platinium din România a fost acreditată să execute momentele coregrafice, nu face altceva decât, pe de o parte, să o onoreze, iar pe de alta, să demonstreaze nivelul artistic mondial la care sunt realizate dansurile. Can-can-ul trupei Platinium îmbină elementele clasice de dans cu elemente acrobatice foarte îndrăzneţe. Coregrafia trupei este asigurată de Brânduşa Novac, iar design-ul costumelor create special pentru acest eveniment îi aparţine Amei Butoiescu.
Ultimul show de la Bucureşti se va desfăşura mâine seară, după care va reveni la Circul Globus pe data de 3 februarie. În tot acest timp, se vor pregăti temeinic pentru reprezentaţia de la Monte Carlo.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















