Home Muncă La angajare, candidații – „puricați” din cap p?â?Ñnă-n picioare

La angajare, candidații – „puricați” din cap p?â?Ñnă-n picioare

DISTRIBUIŢI

Nu numai în România persoanele cu dizabilități își găsesc cu greu un loc de muncă. Și în celelalte țări ale Uniunii Europene (UE) situația este aceeași. Cel puțin așa susține comisarul UE pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Egalitate de Șanse, Vladimir Spidla. El atrage atenția asupra faptului că, pe fondul crizei economice, persoanele cu dizabilități și cele în vârstă vor întâmpina probleme și mai mari decât până acum la angajare. Potrivit comisarului european Vladimir Spidla, 46% dintre managerii din UE cred că dizabilitățile îngreunează găsirea unui loc de muncă. Totodată, acesta este de părere că, tot pe fondul crizei, în țările membre UE, absolvenții, angajații cu vechime și imigranții vor reuși tot mai greu să găsească un loc de muncă sau să îl păstreze pe cel pe care îl ocupă în prezent. În opinia comisarului UE pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Egalitate de Șanse, extrem de important este ca toți cetățenii UE să-și cunoască drepturile și obligațiile pentru a fi prevenită discriminarea la locul de muncă.

Dizabilitățile și orientarea sexuală îngreunează găsirea unui job

Aspectul fizic este unul dintre criteriile de care țin cont managerii în momentul în care fac o angajare. Aproximativ 63% din manageri consideră că aspectul fizic, ținuta și modul de prezentare sunt primele criterii care ar putea să dezavantajeze un candidat la un interviu, potrivit Eurobarometrului realizat, anul trecut, de către Comisia Europeană. La angajarea unei persoane, managerii țin cont și de vârstă, rasă, origine etnică sau dizabilități. Astfel, 51% dintre managerii europeni cred că vårsta este un alt aspect important la angajare, iar 46% consideră acest lucru despre rasă sau originea etnică și dizabilități. La angajarea unei persoane, managerii europeni țin cont și de orientarea religioasă sau cea sexuală a candidatului pe post. Potrivit Eurobarometrului, 35% dintre managerii europeni susțin că exprimarea credinței religioase reprezintă un alt criteriu la angajare, iar 22% tind să țină cont și de orientarea sexuală a candidaților când fac angajări pentru posturile din cadrul companiilor. Comisarul european Vladimir Spidla este de părere că „multe companii au adoptat deja diversitatea ca pe un fapt social și o consideră un beneficiu pentru activitățile lor. În ultimii ani, din ce în ce mai multe companii au dezvoltat strategii eficiente în ceea ce privește diversitatea în echipele lor de management și includerea acesteia în strategia de business generală. Dar trebuie să fim conștienți de faptul că încă există reticență și că multe companii – indiferent de dimensiune și locație – încă au un drum lung de parcurs, în special în contextul crizei financiare“.
România mai are probleme la capitolul „asigurarea de șanse egale la angajare pentru candidații aparținånd unor minorități etnice“. Țara noastră ar trebui să elimine discriminarea din procesul de selecție pentru un interviu sau din procesul de angajare. State precum Cipru, Grecia și Danemarca au luat măsuri în acest sens, situându-se mult mai bine decât România la acest capitol.
Pe de altă parte, Comisia Europeană estimează că în UE aproximativ 3,5 milioane de salariați vor rămâne fără locuri de muncă, ceea ce va conduce la creșteri succesive ale ratei șomajului în acest an și anul viitor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.