Evoluţia companiilor de asigurări de pe piaţa internă în 2006 a generat schimbări în top zece, însă numai la nivelul jucătorilor clasaţi pe poziţiile inferioare, liderul rămanand neschimbat.
BCR Asigurări a reuşit să urce trei locuri în clasament, pană pe poziţia a patra, înregistrand o majorare a cotei de piaţă cu 2,75%. Prime brute subscrise de către asigurător au depăşit 120 milioane de euro.
OMNIASIG a subscris poliţe de peste 152 milioane de euro, în creştere cu 31% comparativ cu 2005, ceea ce l-a propulsat pană pe trepta secundă a ierarhiei asigurărilor generale. Cat priveşte cota de piaţă, avansul Omniasig faţă de Asirom este sub un punct procentual, respectiv 0,6%.
Valoarea primelor subscrise de către acesta din urmă a fost de 145 milioane de euro, ceea ce a condus la diminuarea ponderii pe care o deţinea în 2005 pe piaţă cu 3,4%. Lider se menţine Allianz-Ţiriac, care deţine 22,42% din piaţa internă a asigurărilor generale, potrivit Insurance Profile. Valoarea poliţelor subscrise de companie a fost cu aproximativ 71 de milioane de euro mai mare decat cea raportată pentru anul 2005, ajungand la circa 292 milioane de euro.
Deşi Asiban a înregistrat o creştere nominală, în euro, peste media pieţei, respectiv 51%, compania a coborat o poziţie în top 10, pană pe locul 5. Contractele încheiate de către asigurător au totalizat 120 milioane de euro, fiind urmată în clasament de ASTRA-UNIQA şi Generali, care a subscris poliţe în cuantum de 260 milioane de euro, în creştere cu peste 143%, comparativ cu cifrele raportate la finele lui 2005. În top 10 urmează UNITA, BT Asigurări şi ARDAF.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















