Pana in acest moment au fost deja distribuite prin intermediul sistemului electronice de atribuire a autorizatiilor de transport international rutier de marfa 5.700 autorizatii, iar aproape 1.400 de operatori dispun de certificate digitale pentru autentificare in sistem.
De asemenea, la sfarsitul saptamanii trecute a inceput activitatea de preluare a autorizatiilor corespunzatoare anului 2004 de la Autoritatea Rutiera Romana, rezultatele acesteia fiind publicate on-line la adresa http://www.autorizatiiauto.ro/PreluareARR.htm.
Aplicatia destinata atribuirii autorizatiilor de transport are o parte publica la care au acces toti utilizatorii, dupa validarea optiunii -Acces in sistem-, si unde pot vizualiza diverse informatii, cum ar fi disponibilul de autorizatii, autorizatiile eliberate in total si pe transportator, clasele de transportatori. Etapele pentru obtinerea autorizatiilor de transport sunt urmatoarele: inregistrarea in sistemul electronic; eliberarea certificatului digital; vizualizarea autorizatiilor disponibile; efectuarea rezervarii de traseu; depunerea cererii de eliberare a autorizatiei; atribuirea electronica a autorizatiei; eliberarea autorizatiei.
Operatorii de transport rutier international de marfa pot face rezervari pentru autorizatiile necesare parcurgerii unui traseu pe care fie il vor defini ei insisi, prin alegerea pas cu pas a tarilor de parcurs. La sfarsitul fiecarei luni, autorizatiile nerezervate vor fi reportate pentru luna urmatoare. Perioada de valabilitate a rezervarilor este de sapte zile calendaristice. Perioada de utilizare a autorizatiilor de transport rutier international de marfa este de 45 de zile calendaristice de la eliberarea acestora. Orice operator de transport rutier international de marfa inregistrat poate consulta in sistem, in orice moment, folosind datele personale de identificare, parcul propriu licentiat, traseele efectuate, autorizatiile disponibile, rezervarile efectuate si perioada de valabilitate a acestora, precum si toate autorizatiile eliberate.
Sistemul electronic de atribuire a autorizatiilor de transport functioneaza de la inceputul lunii noiembrie 2003, fiind accesibil on-line la adresa www.autorizatiiauto.ro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














