Chipul presei

În fiecare an, în prejma Zilei Libertății Presei, apar dezbateri prelungite privind drepturile jurnaliștilor și libertatea de exprimare în România. De fiecare dată aceste dezbateri pornesc de la premisa că ziariștii sunt băieții buni care luptă pentru libera exprimare și pentru informarea corectă a populației, iar politicienii sunt băieții răi care pun piedici eforturilor făcute de băieții buni. Părerea mea e că și băieții buni, și băieții răi sunt croiți după chipul și asemănarea României de astăzi și că orice încercare de împărțire în tabere este complet inutilă. Băieți deștepți există și în presă, așa cum există și în politică, și ar însemna să fim total ipocriți să nu recunoaștem că există ziariști și deontologi ai neamului cu pretenții, din nefericire destul de mulți, care acceptă fără probleme recompense materiale generoase din partea unor oameni politici sau de afaceri, pentru a informa „corect“ publicul, bineînțeles. Așa cum există, tot în presă, o groază de fătuci pentru care acordul subiectului cu predicatul rămâne în continuare un mare mister și, cu toate acestea, sunt folosite fără nicio problemă chiar de către televiziunile de știri cu pretenții. Și-atunci, ce dezbatem? Din punctul meu de vedere, ar fi necesară o discuție despre evoluția acestei bresle în România și despre căderea în derizoriu a acestei meserii, una din cele mai minunate din lume, dacă ne gândim doar la faptul că ai șansa de a avea acces cu prioritate la informații și că poți cunoaște oameni extraordinari. Când ne vom asuma public și băieții deștepți din presă, și fătucile care n-au nimic în comun cu această meserie și vom stabili reguli clare pentru breasla ziariștilor, abia atunci vom putea ține capul sus și vom putea bate cu pumnul în masă pentru drepturile noastre. Până atunci, orice dezbatere despre drepturi și libertăți este clar umbrită de ipocrizie.