Mai întâi au fost sondajele care au încercat să-i convingă pe români că mârțoaga din Kiseleff hrănită cu jăratic de trei ori pe zi de către guzganul rozaliu s-a transforat într-un pur-sânge din poveste, gata să se ia la trântă și chiar să câștige bătălia cu zmeul-zmeilor de la Cotroceni. Povestea s-a fâsâit repede, pentru că oricine a avut ochi de văzut și urechi de auzit a sesizat că mârțoaga nu numai că nu s-a transformat precum armăsarii din basme, ba, dimpotrivă, s-a ofilit și mai mult, spre disperarea guzganului-sforar. După zile și nopți de sfat, guzganii roșii au decis să treacă la planul B: victimizarea. Bazându-se pe experiența în intoxicări publice dobândită de-a lungul anilor de către guzganul rozaliu, din e-mailurile calculatoarelor din Kiseleff a plecat rapid către presă o așa-zisă strategie a PSD, în care se vorbește de fapt de pașii pe care, chipurile, ar urma să-i facă în perioada următoare dușmanii din PD-L. Atacuri la onoarea de familist a lui Mircea Geoană, încercări de racolare a unor pesediști, pentru ca totul să ducă în final la scoaterea PSD de la guvernare. Cu lacrimi de crocodil în ochi, pesediștii se plâng de teroarea lansată asupra lor de către Traian Băsescu și mai-marii din PD-L. Un novice într-ale politicii dâmbovițene ar putea chiar crede strategia lansată, chipurile, pe surse de către pesediști, dar cine a mai avut de-a face cu metodele uzitate în Kiseleff nu mai mușcă așa ușor momelile guzganilor roșii. Dincolo de scenarii și scenarite, un lucru e clar: corabia stă să se scufunde, iar guzganii caută motive să scape de înec. Numai că, de data asta, Mircea Geoană nu mai pare dispus să piardă doar el și vrea să se asigure că nu va fi singurul care se va îneca. Așa să dea Dumnezeu!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















