În căutarea demnității pierdute

De mai bine de o lună asistăm neputincioși la modul în care magistrații trântesc practic ușa justiției în nasul cetățenilor. Și culmea, aceste abuzuri sunt făcute pe banii noștri, pentru că stimabilii magistrați își primesc lefurile deși nu prestează niciun serviciu justițiabilului de rând. Din banii mei și ai dumneavoastră plătim aparițiile la televizor ale Monei Pivniceru și ale celorlalți magistrați care au schimbat sălile de judecată cu studiourile televiziunilor. Sincer, eu m-am săturat de această situație, care riscă să arunce România în afara granițelor statului de drept. Iar problemele par să nu aibă rezolvare pe termen scurt, dacă vom continua să-i plătim pe magistrați, în timp ce aceștia refuză să intre în sălile de judecată. După ce li s-au rezolvat revendicările legate de legea salarizării unice, reprezentanții magistraților cer acum guvernului să le redea demnitatea. Care demnitate, aș întreba, dacă nu e cu supărare? Demnitatea magistraților care au ascultat tezele lui Iliescu privind proprietatea și au refuzat să le redea românilor casele, situație care a scos milioane de euro din buzunarele noastre pentru procesele pierdute la CEDO? Sau e vorba despre demnitatea magistraților care n-au reușit în aproape 20 de ani să rezolve un caz de mare corupție în România? Din păcate, demnitatea nu le-o poate reda guvernul, indiferent câte sporuri și prime le-ar acorda. Demnitatea magistraților e de mult pierdută, iar vina le aparține aproape exclusiv. Dacă justiția ar fi funcționat cu adevărat în țara noastră, magistrații ar fi stat probabil în fruntea topului încrederii românilor. Lucrurile stau diferit, iar banii nu pot cumpăra nici încrederea oamenilor, nici demnitatea pierdută. Dacă vor demnitate, magistrații trebuie să renunțe la tocșouri, să reintre în sălile de judecată și să facă dreptate așa cum au jurat când au fost numiți în funcție. Altfel, sunt mari șanse ca doamna Pivniceru&co. să rămână pe veci cu onoarea nereperată.