Home Părerea mea Nicușor Geoană

Nicușor Geoană

DISTRIBUIŢI

Are 16 ani și promite. Nu în plan politic, așa cum ne anunțau părinții săi în urmă cu un an când lăudau performanțele sale și ne anunțau constituirea unei dinastii politice în România, după modelul Bush. Între timp, modelul politic a devenit unul autohoton, iar Geoană jr. calcă apăsat pe urmele lăsate de Nicușor Ceaușescu. Așa se face că până acum n-am avut parte de ideile politice extraordinare, dar i-am putut admira prestațiile de șofer la 16 ani, conducând o mașină de epocă prin Dorobanți. Interesant este cum s-au mobilizat, dintr-un foc, instituțiile conduse de colegii lui tăticu’ să salveze beizadeaua din gura ziariștilor care au avut libertatea să comenteze această informație. Poliția Capitalei și-a schimbat declarația de trei ori într-o zi, mama lui Geoană jr. s-a contrazis în declarații nu numai cu Poliția, ci și cu tatăl, semn că nici măcar în familie nu s-au înțeles cum să acopere gestul beizadelei de a se afișa cu băieții șmecheri prin Dorobanți. De joi încoace, polițiștii au avut ca sarcină principală nu siguranța cetățeanului, ci legitimarea acțiunii lui Geoană jr,. al cărui permis de conducere este un mister comparabil cu disparița Elodiei. Evitând să facă public permisul de conducere al fiului său, pentru a acoperi gurile rele, Geoană senior a făcut ce știe el mai bine. Nu și-a urecheat fiul, cum face orice părinte responsabil, ci a dat vina pe… Băsescu, bineînțeles. Probabil Băsescu i-a luat Fiat 500 lui Alexandru Geoană, a pus-o pe Eba să-i dea lecții de șofat și apoi l-a scos în Dorobanți să se dea și el cu mașina ca să-l vadă băieții și fetele „care este“ acolo, vorba colegului de partid al lui tăticu’. Domnu’ Geoană, în situația asta e cazul să luați măsuri! Și cum nu-l mai puteți pune prim secretar la Sibiu, trimiteți-l în America să-i vină mintea în cap, că altfel strică bunătate de dinastie politică!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.