Nici nu s-a uscat bine cerneala pe demisia lui Dan Nica și un alt personaj din Ministerul de Interne și-a făcut bagajul și s-a prezentat frumușel cu demisia în månă. Este vorba despre șeful DGIPI, Gelu Drăjneanu, garantat pentru această funcție tot de Marean Vanghelie, cel care de altfel a garantat cu o zi în urmă și pentru Mircea Geoană la a „n“-șpea lansare a candidatului PSD la președinție.
Plecarea intempestivă a lui Drăjneanu de la șefia DGIPI este o premieră în politica romånească, niciun alt șef al acestui serviciu nepărăsind postul la pachet cu ministrul de Interne. De ce s-ar grăbi cineva să plece dintr-un loc bine plătit, unde beneficiază de suficient de multă putere și influență? Răspunsul îl găsim tot la ideologul „care este“ al partidului. În urmă cu vreo lună, aflat probabil sub influența serului adevărului, Vanghelie i-a transmis un mesaj lui Traian Băsescu: „Te rog să-i spui domnului președinte că nu mai este acolo acea arhivă (n.r. arhiva DGIPI). … E pe måini bune“. Pe måini bune pesediste, dacă luăm în calcul faptul că PSD a sacrificat doi miniștri doar pentru a pune în fruntea acestui serviciu un personaj din suita primarului omnipotent, iar acesta, în mod surprinzător, a devenit brusc foarte bine informat în legătură cu dosarele aflate în această arhivă. Și, cum îi stă bine unui personaj bine informat, Vanghelie a spus în gura mare, tuturor, cam ce se găsește în această arhivă. Teoria coincidențelor în politică a fost demult demontată și nu putem să nu remarcăm triunghiul periculos Vanghelie-Drăjneanu-DGIPI. Cu siguranță, mai sunt și alții care au remarcat plecarea furișată a lui Drăjneanu. Părerea mea…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















