Home Părerea mea Omu’ bun la toate

Omu’ bun la toate

DISTRIBUIŢI

Comuniștii, în goana lor de legitimare, au creat omul nou, care ziua își dădea cu părerea despre agricultură și industrie, iar seara participa la dezbaterile de la căminul cultural, axate pe realismul științific în literatura română. Grație acestei creații, zeci de ani am vizualizat la televizor evoluția omului nou, expresia finală a acestei evoluții fiind bineînțeles cel mai iubit fiu al țării, care, în atotștiința sa, dădea indicații prețioase și inginerului agronom, și artistului de la teatru. Deși în '89 am crezut că odată cu dispariția celui mai iubit am scăpat de omul nou, ei bine, ne-am înșelat. Omu' bun la toate n-a dispărut, trăiește printre noi și continuă să-și dea cu părerea despre tot ce mișcă-n țara asta. Întâiul deontolog al țării, și l-am numit aici bineînțeles pe Cristian Tudor Popescu, nu contenește să-și dea cu părerea și despre politică, dar și despre tenis sau filme, cu o autosuficiență ce amintește de vremuri de tristă amintire. Numai că, vorba aceea, orice naș își are nașul! Iar CTP are chiar doi nași: Traian Băsescu și Valentin Stan. Primul l-a lovit drept în moalele capului la o emisiune TV, difuzată în mai 2007, în care CTP îl acuza pe Băsescu că se vaită ca o femeie pentru faptul că el îl jignește frecvent în editorialele sale. Replica președintelui a venit imediat: "Bine că nu vă spun și ce vă zic femeile după…". Rămas fără grai, CTP nu a fost în stare să-i dea imediat replica lui Băsescu, așa că, după vreo lună și jumătate de pitroceală, întâiul deontolog al țării a apărut din nou la televizor, afirmând că ar fi vrut să-i vadă fața președintelui când i-ar fi spus că "Elena Udrea a fost pe canapeaua mea". Cine știe, probabil în visele sale erotice!
În mod surprinzător, cel care l-a pus la punct de această dată pe CTP a fost Valentin Stan, care i-a bătut obrazul vreme de vreo 15 minute în direct la emisiunea lui Mihai Gâdea, precizând că declarațiile deontologului denotă frustrările sale și o totală lipsă de cavalerism. "Un bărbat adevărat nu face astfel de declarații, indiferent dacă o femeie a fost sau nu pe canapeaua sa", l-a apostrofat direct Stan pe CTP. Iar un analist politic adevărat, am putea completa noi, nu amestecă niciodată afacerile cu plăcerile!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.