Războiul de imagine

Ziariștii spun, pe bună dreptate, că o imagine face cât o mie de cuvinte. Această situație este valabilă și în disputa dintre România și Italia care pare să nu aibă niciun câștigător, pe termen scurt. În continuare există cetățeni români care comit crime și violuri în Peninsulă, spre disperarea italienilor de rând, așa cum există și români care cad pradă urii grupărilor extremiste. Nici italienii și nici românii nu se mai simt în siguranță în Italia, iar un rol principal în menținerea acestei stări de insecuritate îl are cu siguranță presa italiană. Într-adevăr, există concetățeni de-ai noștri care comit fărădelegi, dar, potrivit statisticilor oficiale, romånii sunt responsabili de doar 7,8 la sută din violurile comise în Italia, peste 60 la sută dintre autorii agresiunilor sexuale fiind chiar italieni. Cum se face că, în aceste condiții, în presă apar obsesiv doar cazurile românilor violatori? Poate guvernul de la Roma, condus de Berlusconi, cel care deține o proporție însemnată din mass-media italiană, are nevoie de un țap ispășitor, iar românii, nici ei uși de biserică, au fost la îndemână. E o ipoteză de lucru. Am apreciat prestația ministrului român de Externe, Cristian Diaconescu, care i-a spus ferm în față lui Frattini că nu va accepta nicio îngrădire a dreptului la liberă circulație câștigat cu greu de români, dar cu o floare nu se face primăvară. E nevoie de mai mult decât o declarație politică. E nevoie de strategii pe termen lung care nu se fac cu sărmăluțe și dansuri populare așa cum a fost obiceiul la români până acum. Dacă se vor arunca în continuare banii pe acțiuni de PR fanteziste, făcute de oameni care n-au habar cum funcționează mentalul colectiv, să nu ne așteptăm ca pe viitor imaginea românilor în Italia să fie dezlipită de etichete dureroase ca: tâlhari, violatori și hoți.