Home Părerea mea Șoarecele de partid

Șoarecele de partid

DISTRIBUIŢI

Adomniței a renunțat. Nu la funcție, Doamne ferește, nu se face așa ceva. El a renunțat la modernizarea învățământului românesc, lăsându-i viitorului ministru al educației sarcina de a trimite Parlamentului pachetul de legi ale educației. Vorba ceea: lungește Doamne boala…. Așa și cu învățământul românesc, care are parte de experimente total nefericite. Cel mai nefericit dintre toate este cu siguranță mandatul lui Adomniței, care s-a folosit de această funcție ca de o trambulină pentru cariera sa politică. Carieră a cărei valoare a fost testată la alegerile locale, unde Adomniței a candidat pentru primăria Iașilor și a obținut un scor rușinos pentru partidul său. Numai că, slujbașul politic de la educație e consecvent, nu se lasă și vrea acum să fie parlamentar. Pentru acest scop, Adomniței a apelat la toate resursele ministerului pe care-l conduce pentru a cumpăra voturile alegătorilor din colegiul unde candidează. Astfel, zeci de microbuze școlare, cumpărate din bani publici, au luat drumurile Moldovei, în colegiile rezervate liberalilor, deși nevoie de microbuze era și în Ardeal și în Oltenia. Numai că acolo, spre nenorocul elevilor, nu candidează întâii liberali ai țării. Aceștia au fugit de responsabilitatea legilor educației și, dorind să întărească sentimentul de incompetență care planează asupra mandatelor lor, au lăsat baltă orice proiect legislativ, concentrându-se cu precădere asupra alegerilor și asupra nunții, cum e cazul lui Adomniței. În timp ce clopotele vor suna la nunta ministrului liberal cu aleasa inimii sale se va auzi lugubru și clopotul de înmormântare a învățământului românesc, sacrificat pe piedestalul PNL.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.