Acesta este portretul pe care i l-a făcut Traian Băsescu lui Mircea Geoană, în direct la televizor. Acuzațiile fără cap și fără coadă lansate de liderul PSD în ultima vreme, ca și cum n-ar fi președintele unui partid aflat la guvernare, l-au deranjat pe Zeus, care n-a mai aruncat cu fulgere, cum făcea odinioară, ci cu vorbe. Așa am aflat că Geoană „o să rămånă virgin dacă își pune centura de castitate“ pe care o tot invoca, în relațiile cu FMI. Nu știm dacă virginitatea liderului PSD are vreo legătură cu plimbările dese făcute pe la munte, așa cum a remarcat și Băsescu, în compania lui Marean Vanghelie, dar cert este că relația celor doi e deja de notorietate prezidențială. Tandemul Mircea-Marean care amenință că-l va uzurpa pe Zeus, stårnește comentarii ironice din partea șefului de la Cotroceni, care consideră total „nefericită“ intenția lui Geoană de a candida la președinție. Mai mult, Băsescu a declarat pe șleau că Geoană îi este dator, pentru că dacă PSD nu ar fi fost cooptat la guvernare, ar fi zburat de mult timp din scaunul de președinte de partid. Că Geoană nu a fost în stare să-i dea o replică pe măsură lui Băsescu e de la sine înțeles. Cum de la sine înțeles este și faptul că președintele PSD va avea la alegerile prezidențiale aceeași soartă ca în 2004, cånd a candidat împotriva lui Băsescu la Primăria Generală. Pentru împrospătarea memoriei liderului PSD o să-i trimitem fotografia în care stătea singur, în cortul de campanie al PSD, după ce a fost bătut-măr în Băsescu încă din primul tur. Oare amintirile nu-l chinuiesc?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















