Home Politic -Acuzatii nefondate impotriva PSD-

-Acuzatii nefondate impotriva PSD-

DISTRIBUIŢI

Partidul Social Democrat a reactionat rapid la acuzele aduse atat de democrati, cat si de presedintele Basescu. -Din postura de subaltern al lui Traian Basescu, Partidul Democrat, disperat ca nu a reusit sa-si puna in aplicare planul de epurare a opozitiei, a revenit la modul preferat de a face politica: acuzatii nefondate impotriva PSD-, sustin social-democratii. Intr-un comunicat al partidului, se afirma ca PSD nu a ascuns nimic din corespondenta cu Partidul Socialistilor Europeni si Internationala Socialista. -Scrisorile au fost facute publice inca de la inceput si se inscriu in nota fireasca a relatiilor dintre doua partide aflate in aceeasi familie europeana. Este vorba de simple informari asupra situatiei politice din tara, fapte care pot fi desprinse si din mass-media, precum si de reiterarea sustinerii ferme a integrarii europene de catre PSD-, spune comunicatul.

Fostul presedinte al Romaniei si al PSD, senatorul Ion Iliescu, a fost extrem de indignat de acuzele care se aduc partidului din care face parte si a cerut presedintelui Traian Basescu sa-si ceara scuze de la social-democrati. La fel de dura a fost si reactia celor doi lideri ai partidului, Mircea Geoana si Adrian Nastase.

La randul sau, senatorul PSD George Cristian Maior a declarat ieri: -Noi am repetat si am spus in numeroase randuri faptul ca toata corespondenta noastra cu Partidul Socialist European este legata in primul rand de obiectivul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Daca PD vrea o Romanie care este lipsita de functionarea acestor principii, daca vrea o opozitie tacuta, care sa admita orice incalcare a conceptelor de baza europene, este o cu totul alta problema-.

Sustinerea integrarii Romaniei de catre PSD este insa pusa sub semnul intrebarii chiar de colegii europeni. Presedintele grupului socialist din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, Lluis Maria de Puig, a cerut joi guvernului roman sa evite confruntarile care risca sa fragilizeze democratia si sa creeze un climat de instabilitate care sa impiedice aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007. -Grupul socialist impartaseste punctul de vedere al Internationalei Socialiste si al Partidului Socialist European privind ingrijorarea fata de gravitatea situatiei, care aduce atingere standardelor democratice si stabilitatii politice in zona. Acest lucru ar putea repune in discutie aderarea Romaniei la Uniunea Europeana-, a afirmat el intr-o scrisoare adresata presedintilor celor doua Camere ale parlamentului roman.

Despre aceeasi -instabilitate-, care ne-ar pune in pericol integrarea, au vorbit si membrii grupului socialist din Parlamentul European.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.