Oficialii romani se intorc de la Buxelles superincantati de decizia politica luata de tarile membre UE de a integra Romania si Bulgaria in Europa anului 2007. Aceasta nu a fost avansata in premiera, insa cadrul oficial poate fi datator de sperante. De la decizia politica la cea propriu-zisa ramane acest -mai aveti inca multe de facut-, pe care, sub diverse forme si cu diferite ocazii, toti oficialii europeni il repeta la infinit de fiecare data cand sosesc la Bucuresti sau se intalnesc cu factori de decizie din Romania. In acest moment insa, pe hartie orizonturile apar luminate doar de elementul politic.
Romania a obtinut o garantie puternica pentru negocierile de aderare la UE in urma concluziilor Consiliului European de la Bruxelles, care au devenit cu atat mai importante cu cat discutiile pentru finalizarea textului Constitutiei europene au esuat, a declarat, sambata, premierul Adrian Nastase.
Tratatul de aderare, in 2005
Premierul a aratat, potrivit Mediafax, ca autoritatile romane trebuite sa fie atente la modul de desfasurare a discutiilor din cadrul conferintei interguvernamentale asupra tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, astfel incat acestea sa nu creeze, la nivel european, un cadrul ostil integrarii europene a Romaniei si Bulgariei.
Potrivit concluziilor reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, integrarea Romaniei si a Bulgariei in UE in ianuarie 2007, daca vor fi pregatite, reprezinta un obiectiv comun al celor 25 de state membre ale Uniunii, urmand ca negocierile sa se desfasoare pe aceeasi baza si pe aceleasi principii aplicate pentru cele 10 tari candidate care vor adera in 2004.
Consiliul European a incurajat Romania si Bulgaria sa continue -energic- pregatirile pentru aderare si progresele in acest sens, astfel incat negocierile de integrare sa poata fi finalizate cu succes in 2004, iar tratatul de aderare sa fie semnat -cat mai curand posibil-, in 2005.
Totodata, Consiliul European a subliniat hotararea Uniunii Europene de a facilita realizarea obiectivelor de integrare europeana in cadrul acestor termene.
-Este crucial pentru ambele tari sa alinieze capacitatile lor administrative si judiciare la nivelul stabilit-, potrivit uneia dintre concluziile reuniunii.
Consiliul European si-a reafirmat hotararea ca discutiile legate de viitoarele politici financiare sa nu influenteze negativ negocierile cu Romania si Bulgaria.
Fibrilatii romanesti
-Romania pleaca de la Bruxelles cu sacul plin, dar trebuie tinut cont ca proiectul pentru care ne angajam acum a intrat putin in -fibrilatie-, ceea ce risca, daca nu suntem atenti, sa ne afecteze si pe noi. Desi multi dintre participanti au subliniat ca esecul discutiilor nu trebuie legat in vreun fel de procesul de largire a Uniunii Europene, vor fi foarte multe voci care vor considera ca extinderea creeaza dificultati pentru mecanismul de luare a deciziilor-, a spus Nastase.
Despre Constitutie
Negocierile dintre membrii conferintei interguvernamentale asupra noului text al Constitutiei europene, care au urmat reuniunii Consiliului European, s-au intrerupt insa in cursul zilei de sambata, din cauza opiniilor diferite, exprimate in principal de delegatiile Poloniei si Spaniei, fata de modificarea procedurilor de adoptare a deciziilor, prin introducerea votului cu majoritate calificata pentru situatii in care, in prezent, se aplica unanimitatea.
Dificultatile aparute in negocieri trebuie privite, in opinia premierului, ca un esec temporar, urmand ca discutiile sa continue in timpul presedintiei irlandeze a UE.
-Exista vointa clara de a continua procesul de constructie institutionala. Nu e vorba de un esec care inseamna stingerea luminii in sala de conferinte sau ca toata munca va fi aruncata la gunoi. Mai bine o constitutie europeana buna mai tarziu decat una ineficienta acum, bazata pe compromisuri elaborate rapid si conjunctural-, a spus Nastase, adaugand ca ziua de 13 decembrie (cand s-au intrerupt discutiile asupra textului contitutional – n.r.) nu este, probabil, -una foarte buna pentru Uniunea Europeana-. (C.D.)
Nastase il invita pe Iliescu la o reuniune de guvern privind UE
Premierul Adrian Nastase a declarat, sambata, la Bruxelles, ca doreste sa-l invite pe presedintele Ion Iliescu la o reuniune a guvernului privind programul de integrare europeana a Romaniei pentru anul viitor. El a aratat ca este important ca autoritatile romane sa se concentreze asupra tuturor celor opt capitole de negociere care trebuie inchise in cursul anului 2004, in principal a celor privind agricultura, concurenta, justitia si afacerile interne.
-Trebuie sa dam greutatea necesara la nivelul tuturor institutiilor statului, nu doar pe o filosofie generala, ci pentru a gasi resursele financiare necesare indeplinirii unor angajamente, in special pe domenii ca administratia si justitia-, a adaugat Nastase.
El a mai afirmat ca executivul trebuie sa aiba in vedere si unele -aspecte de logistica- pentru Ambasada Romaniei din Dublin, tinand cont ca Irlanda va detine, in perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2004, presedintia semestriala a Uniunii Europene.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















