Home Politic Alianta se destrama pe la margini

Alianta se destrama pe la margini

DISTRIBUIŢI

Chiar daca liderii celor patru partide din coalitia guvernamentala incearca permanent sa prezinte o imagine publica de coabitare fericita, tot mai multe evenimente din interiorul arcului guvernamental lasa sa se inteleaga ca lucrurile sunt departe de a fi colorate in roz. Ca in orice grup de politicieni cu orientari diferite, cu orgolii nedepasite, in unele cazuri decat dorinta de putere, in interiorul coalitiei exista in permanenta multe dispute. Daca la centru lucrurile mai pot fi tinute sub control, cel putin mediatic, in filialele din teritoriu scandalurile au inceput sa se tina lant. Ultima divergenta majora a aparut in Bistrita Nasaud, unde presedintele filialei UDMR, Szilagyi Ioan, a declarat ieri ca organizatia pe care o conduce a decis sa intrerupa orice legatura cu filiala locala a PNL, ca urmare a unor declaratii ale liderului judetean al acestei formatiuni, Sabin Iliesi, si ale senatorului Mircea Mereut.


In timp ce sefii de la Bucuresti neaga divergentele, intrebat daca exista o criza in cadrul coalitiei la nivel judetean, prefectul Szilagyi Ioan a spus ca -se poate spune si asa-, insa a evitat sa ofere si alte detalii. Presedintele filialei judetene a PNL, Sabin Iliesi, a exclus insa ideea ca in Bistrita Nasaud ar fi o criza.

Nemultumirea prefectului intervine dupa ce liberalii l-au criticat public pentru -lipsa de fermitate- de care ar da dovada in inlocuirea sefilor de institutii descentralizate. Liberalii declarasera ca prefectul dispune controale doar la acele institutii in care are interese sa-si numeasca oameni din Uniune. Szilagyi a spus ca la Consiliul Reprezentantilor Unionali ai UDMR, ce va avea loc la inceputul lunii mai, ii va informa pe liderii Uniunii despre problema aparuta intre cele doua filiale locale.

In acelasi timp, la Bucuresti, UDMR face presiuni pentru finantarea autostrazii Transilvania, a carei importanta nu ar fi -inteleasa- de -unii- din colegi, Emil Boc vorbeste despre diferentele de nuanta in abordarea legilor proprietatii in cadrul coalitiei, liberalii se zburlesc la ideea schimbarii premierului si, peste toti, troneaza presedintele Basescu, care tuna si fulgera despre anticipate si despre partide care sunt -solutii imorale-. Si totusi, daca sunt intrebati de crizele din coalitie, liderii PNL, PD, PUR si UDMR zambesc frumos si spun cu glas grav: -Nu exista!-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.