Home Politic Alianţa USR PLUS şi-a prezentat candidaţii pentru primăriile de sector

Alianţa USR PLUS şi-a prezentat candidaţii pentru primăriile de sector

DISTRIBUIŢI

Clotilde Armand, Radu Mihaiu, Ana Ciceală, Simona Spătaru, Alexandru Dimitriu şi Alexandru Gâdiuţă sunt candidaţii USR PLUS la primăriile de sector din Bucureşti. Ei şi-au prezentat, pe scurt, proiectele şi priorităţile în prezenţa preşedintelui USR Bucureşti, Claudiu Năsui, şi a preşedintelui PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu.

Schimbăm administraţia, schimbăm Bucureştiul!

„Avem candidaţi cu experienţă, oameni care au realizări importante, unii dintre ei au participat la viaţa politică de până acum, au fost membri în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, au fost secretari de stat. Sunt oameni care şi-au arătat deja competenţa şi au dovedit câte se pot face în statul român dacă există voinţă, competenţă şi onestitate. Onestitatea este o condiţie esenţială pentru a putea să facem bine în România. Sectoarele din Bucureşti au cheltuit, în ultimii ani, zeci de miliarde de lei, bani care nu s-au văzut într-o calitate mai bună a vieţii”, a declarat preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui.

„Aceşti candidaţi sunt rezultatul unui proces democratic, dinăuntrul fiecărui partid şi dinăuntrul Alianţei USR PLUS. Suntem singura mişcare politică care îşi alege candidaţii în mod democratic. Aşteptăm de la aceşti candidaţi, în principiu, trei lucruri: să fie integri, să aducă lângă ei alţi oameni asemenea lor şi să înceapă treaba imediat, încă din prima zi de mandat. Şi nu la machete, ci la proiecte reale, bine pregătite şi bine implementate. Noi considerăm că politica din România are nevoie de oameni care nu au nevoie de politică. Adică, fiecare om care face pasul către o funcţie publică să poată demonstra că a realizat ceva în viaţă, că a reuşit să construiască echipe. Este important să nu vii în politică cu mâna goală, ci să fi demonstrat că ai făcut ceva înainte”, a declarat şi preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu.

Clotilde Armand, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 1, s-a născut în Franţa, dar este româncă prin căsătorie şi alegere. Inginer format la MIT şi la Ecole Centrale din Paris, are peste 20 de ani de experienţă în inginerie, consulting şi management pentru companii, în prezent este europarlamentar USR PLUS, membru în Comisia de Bugete şi în Comisia de Transport din Parlamentul European. Îşi propune să fie un adevărat primar al cetăţenilor şi să aducă la Primăria Sector 1 un nou tip de administraţie locală, unul eficient şi necorupt.

Radu Mihaiu, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 2, conduce o firmă care dezvoltă aplicaţii digitale şi care are mai mult de jumătate din cifra de afaceri din străinătate, a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene şi a transparentizat în format de date deschise toate contractele de finanţare şi achiziţii din fonduri europene. Candidează la Primăria Sector 2 conştient fiind că pentru prea mult timp resursele sectorului au fost drenate spre interese private în loc să fie folosite în interesul cetăţenilor, iar sectorul a rămas murdar, cu cel mai puţin spaţiu verde, cel mai aglomerat trafic şi cea mai mare poluare. Consideră că a venit timpul ca Sectorul 2 să se schimbe, să fie cu adevărat un sector dintr-o capitală a Uniunii Europene a secolului XXI.

Ana Ciceală, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 3, este consilier municipal USR din 2016, a fost manager de proiect în cadrul Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul şi s-a implicat direct în proiectele de protejare a spaţiului verde şi a patrimoniului construit al Capitalei. În calitate de consilier municipal, a coordonat eforturile USR în procesul privind companiile municipale înfiinţate de actualul primar general cu încălcarea legii, după cum a decis Curtea de Apel Bucureşti, a depus numeroase proiecte, precum cele care vizează salvarea parcului Brâncuşi, crearea unui parc nou în Sectorul 3 (în zona Vitan), consolidarea policlinicii Titan, rezervarea Pieţei Victoria pentru manifestaţii civice şi sindicale, realizarea unui audit şi sistem integrat de management la unităţile medicale din subordinea municipalităţii.

Simona Spătaru, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 4, este avocat şi are expertiză în domeniul achiziţiilor publice şi al drepturilor încălcate de autorităţile publice, s-a implicat în politică după tragedia de la Colectiv. Consideră că oamenii care nu au fost niciodată aserviţi politic, oamenii cu pregătire profesională şi care sunt hotărâţi acum să spună „STOP” hoţiei pot face diferenţa. Propune oamenilor din Sectorul 4 o viziune în care administraţia publică este una corectă, transparentă şi care se consultă cu oamenii şi şi-a stabilit patru priorităţi: educat şi activ, verde şi sănătos, atractiv şi competitiv, accesibil şi sigur.

Alexandru Dimitriu, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 5, este avocat şi cetăţean al Sectorului 5 şi consideră că a venit momentul ca bunul-simţ şi empatia să fie dominante în Primăria Sectorului 5, iar singura preocupare a primarului, a consilierilor locali şi a funcţionarilor publici să fie aceea de a face viaţa mai bună cetăţenilor şi de a le aduce bunăstarea de care au cu adevărat nevoie. Consideră că a venit vremea pentru o administraţie locală #pebune şi ca oamenii buni să conducă Sectorul 5!

Alexandru Gâdiuţă, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 6, este absolvent ASE, geograf specializat în Geografia Mediului şi activist civic, iar din 2016 este consilier municipal USR. A făcut parte din echipa USR care a învins-o pe Gabriela Firea în instanţă în cazul companiilor municipale înfiinţate ilegal, a scris şi depus proiecte de hotărâri referitoare, printre altele, la inventarierea şi modernizarea staţiilor STB din oraş, crearea unor StrăziNoi pentru interconectarea unor cartiere din sector, realizarea unui studiu de mediu pentru identificarea cauzelor şi a soluţiilor în cazul problemei poluării aerului ce afectează N-V-ul oraşului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.