Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, vineri seara, la Sofia, ca cei trei jurnalisti rapiti la 28 martie in Irak sunt in viata, iar Bucurestiul negociaza eliberarea lor. -Informatiile pe care le detinem pana acum sunt ca jurnalistii sunt in viata, dar momentul in care vor fi eliberati nu este cunoscut deocamdata-, a afirmat Tariceanu. -Negociem pe diferite canale pentru a obtine eliberarea lor. Am bune sperante ca aceasta se va intampla, pentru ca lucram intens la acest caz-, a adaugat premierul Romaniei. Mai multe informatii nu a dat, precizand ca alte comentarii -ar interfera cu procesul de negociere-. Declaratia a fost transmisa de Reuters, care a adaugat, la finalul stirii, ca sondajele de opinie arata ca majoritatea romanilor sustin retragerea celor 800 de soldati trimisi in Irak, actiune ceruta de rapitorii jurnalistilor. -Dar Bucurestiul, care a aderat la NATO anul trecut si a asteptat multa vreme pentru a-si arata aprecierea fata de rolul Washingtonului in destramarea comunismului, a refuzat sa satisfaca cererea celor care ii detin pe jurnalistii romani. O retragere a trupelor romane ar pune in dificultate coalitia condusa de americani in Irak, dupa ce Bulgaria, Polonia, Ucraina si alte state au anuntat ca isi vor retrage soldatii desfasurati acolo-, comenteaza Reuters reactia autoritatilor romane la ultimatumul rapitorilor, care au transmis imagini cu unul dintre cei trei jurnalisti, Sorin Miscoci, imbracat in camasa portocalie a mortii.
Scheele, sufleteste alaturi de ostatici
Inca o reactie de solidaritate a venit din partea sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, care a declarat sambata, la Timisoara, ca spera ca oficialii romani sa gaseasca solutii pentru un -sfarsit bun- in ce priveste criza ostaticilor din Irak. -Este o situatie teribila pentru ei si este o problema foarte greu de negociat. Sper ca cei care se ocupa de acest lucru, nu doar guvernul sau presedintele, dar si cei cu care se lucreaza, sa gaseasca solutii pentru un sfarsit bun al acestei situatii-, a spus Scheele la finalul festivitatilor prilejuite de primirea titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara. Oficialul european a mai spus ca, sufleteste, este alaturi de jurnalistii rapiti si de familiile lor.
Pe de alta parte, dupa tacerea strazii din ultimele zile, se anunta din nou manifestatii de solidaritate cu Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si ghidul lor, Muhammad Munaf. Miercuri, 18 mai, intre orele 18.00 si 20.00, colegii din presa ai celor trei romani ostatici sunt chemati in Piata Universitatii. A doua zi, joi, 19 mai, intre orele 11.00 si 12.30, Initiativa R, impreuna cu o serie de asociatii si organizatii sindicale, ii cheama pe romani in strada, pentru a participa la un miting de solidaritate. Actiunile se vor desfasura fara a se striga lozinci si fara utilizarea statiilor de amplificare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















