Home Politic Ambasada SUA ia pulsul crizei politice din România

Ambasada SUA ia pulsul crizei politice din România

DISTRIBUIŢI

SUA vor să știe care este soarta actualei alianțe de guvernare în condițiile în care ruptura USL pare iminentă. Pentru Washington este foarte importantă de știu dacă România, partener strategic la Marea Neagră, este o țară stabilă din punct de vedere politic în perspectiva proiectele ce se desfășoară între cele două state. Președintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a avut, ieri, o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Duane Butcher, în care cei doi au discutat despre situația guvernamentală a USL, parteneriatul cu Statele Unite și situația din Ucraina. între cei doi oficiali "a avut loc un schimb de opinii deosebit de util ambelor părți privind scena politică internă, situația din Ucraina, precum și asupra modalităților de întărire a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii". "În cadrul discuțiilor, președintele PNL a subliniat că încă de la fondarea USL liberalii au fost un partener loial în Guvern și în Parlament și a reiterat speranța ca și celălalt partid important al coaliției, PSD, să dorească în mod real păstrarea alianței și să respecte, astfel, votul masiv al cetățenilor pentru USL care a dat legitimitate actualului Guvern. Totodată, domnul Crin Antonescu a subliniat decizia fermă a PNL de a sancționa orice derapaj care ar putea pune în pericol statul de drept. În acest sens, parlamentarii liberali vor continua să facă demersurile necesare pentru respingerea legii amnistiei și grațierii de către Camera Deputaților", se mai arată în comunicat. Însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Duane Butcher, a venit la Guvern pentru o discuție cu premierul Victor Ponta. Discuția cu premierul Ponta a avut loc în contextul actualei crize guvernamentale, generată de neînțelegerile dintre PSD și PNL, dar și după ce Ambasada SUA s-a pronunțat, marți, privind decizia de neridicare a imunității deputatului Vlad Cosma, cercetat pentru trafic de influență.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.