
În plin scandal pentru numirea judecătorilor Curții Constituționale (n.r. – CCR) și al amenințărilor social-democraților de suspendare temporară a președintelui Camerei ca urmare a refuzului acestuia de a semna numirea lui Valer Dorneanu, Roberta Anastase a declarat ieri că, prin declarațiile sale, președintele PSD, Victor Ponta, face o „presiune inacceptabilă asupra sa“. „În ceea ce privește speța mult disputată a alegerii unui judecător la Curtea Constituțională, am sesizat în calitate de președinte al Camerei Deputaților Comisia juridică, solicitând un punct de vedere pe care ulterior îl voi prezenta plenului“, a precizat președintele Camerei. Potrivit acesteia, la începutul ședinței în care s-a dat votul asupra candidaților pentru CCR a menționat faptul că, potrivit articolului 5 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții, numirea judecătorilor la Curte se face cu majoritatea deputaților, la propunerea Biroului Permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice. „La momentul în care am făcut această precizare nu a existat nicio contestare venită din partea deptutaților și a grupurilor“, a adăugat Anastase. Pe de altă parte, aceasta a mai subliniat faptul că de la constituirea Curții și până în prezent, numirile judecătorilor la CCR din partea fiecărei Camere a Parlamentului s-au făcut cu votul majorității membrilor din fiecare Cameră. „Ca o concluzie, asistăm la încercarea PSD de a politiza Curtea Constituțională și de a face o presiune inacceptabilă asupra președintelui Camerei Deputaților“, a conchis Roberta Anastase.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















