Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în situația în care liberalii vor înregistra un scor sub 20% la alegerile europarlamentare își va prezenta demisia din funcție, dar nu înainte de a-i schimba „și pe alții“.
Antonescu a declarat, la Adevărul Live, că obiectivul PNL la alegerile europarlamentare este să obțină un scor electoral de 25%, însă se poate considera că partidul și-a atins obiectivul dacă ar obține un scor între 23 și 24 la sută din opțiuni.
El a fost întrebat ce se va întâmpla dacă PNL obține sub 20% din voturi.
„Dacă luăm sub 20 … nici nu vreau să analizez așa ceva. (…) Sub 20 ar fi foarte rău și ar genera schimbări foarte serioase“, a declarat liderul PNL.
Antonescu a fost întrebat dacă și-ar prezenta demisia din fruntea PNL într-o astfel de situație.
„Nu înainte de a-i schimba și pe alții“, a răspuns președintele PNL.
Ulterior, el a confirmat din nou că își va prezenta demisia de la conducerea partidului în cazul unui scor sub 20%.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















