Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că este convins de nevinovăția tuturor colegilor din actualul Guvern împotriva cărora ANI a lansat acuzații în prima zi de campanie, precizând că Dan Mihalache trebuia să se abțină de la limbajul folosit la adresa șefului ANI. Antonescu a fost întrebat cum vede atacul secretarului general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, la adresa șefului ANI, pe care l-a catalogat drept o "jigodie frustrată". "Consider că a fost nepotrivită exprimarea colegului meu, în plan uman pot să înțeleg. Atunci când ești demnitar trebuie să-ți controlezi emoțiile și dezavuez formula, limbajul, modul în care a reacționat Dan Mihalache. Asta este tot o chestiune de formă regretabilă", a spus Antonescu. Secretarul general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, a declarat, vineri, că îl va da în judecată pe șeful ANI, Horia Georgescu, referindu-se la acesta cu formula "această jigodie frustrată". "O să îl dau în judecată pe domnul Horia Georgescu (…) Solicit ca instituția care supervizează ANI, respectiv, CNI (…) să vadă că în aceste cazuri, și mă refer și la colegii mei, s-a comis un abuz politic incalificabil și să ia măsurile de rigoare", a spus Mihalache. Întrebat dacă va da în judecată ANI sau pe Horia Georgescu, Mihalache a menționat că Georgescu este șeful ANI.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















