Acasă Politic Antonescu, încă bântuit de fantoma dictaturilor totalitare

Antonescu, încă bântuit de fantoma dictaturilor totalitare

DISTRIBUIȚI

După ce a transformat PNL-ul într-o anexă a PSD începånd cu alegerile prezidențiale din toamna trecută,Crin Antonescu continuă să dilueze liberalismul sub auspiciile binevoitare ale PSD-ului sub masca războiului de guerillă îndreptat împotriva puterii și al șefului statului. „Dincolo de diferențele noastre istorice și doctrinare, dincolo de trecutul nostru care a fost unul de confruntare și dincolo de viitorul nostru care va fi tot unul de confruntare, avem (n.r. PNL și PSD) ceva împreună  de făcut: să nu acceptăm dictatura lui Băsescu“, a afirmat ieri președintele PNL la postul Antena 3. Astfel, pentru justificarea imagologică a apropierii liberalilor de stånga social-democrată, liderul liberalilor își maschează alegerea prin intermediul așa-zisei „dictaturi a lui Băsescu“. Potrivit acestuia, „PNL și PSD, dincolo de toate diferențele care există  între cele două partide, trebuie să lupte împreună împotriva dictaturii lui Băsescu“. Și ca tabloul să fie complet și totodată complex, pentru sensibilizarea președintelui PSD Victor Ponta care a cåștigat bătălia pentru supremație în opoziție, Crin a afirmat sec: „romånii sunt în pericol“. „Romånii sunt în pericol, cred că acest lucru este clar pentru toată lumea, nu doar pentru mine. Dacă romånii sunt în pericol, atunci noi trebuie să gåndim, nu să umblăm cu clișee. Eu nu am amestecat niciodată orgoliul în relațiile mele cu PSD, fie ca a fost condus de Mircea Geoană, fie că este condus de Victor Ponta.  Rolul meu politic ține de organizarea unei rezistențe împotriva unei dictaturi spre care ne îndreptăm sub Traian Băsescu“, a conchis președintele PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.