Dupa dusul rece administrat de Raportul de tara, ce mentiona lipsa unei economii de piata functionale in Romania, baroneasa Emma Nicholson a venit in fruntea unei delegatii parlamentare europene sa mai indulceasca amarul guvernantilor de la Bucuresti. Chiar daca a afirmat metaforic ca -fara extindere, Europa e ca o pasare fara o aripa-, baroneasa a confirmat ca tara noastra nu va fi admisa in primul val si ca -Romania si Bulgaria vor fi in atentia noastra pentru un val ulterior-, neprecizand insa si data la care se va produce al doilea val al extinderii.
Ispitele Emmei
Senatorul PSD Gheorghi Prisacaru a declarat ieri, la intalnirea cu un grup de parlamentari europeni, ca -la nivelul Guvernului si partidului- s-a discutat posibilitatea accelerarii procesului de integrare in UE, devansandu-se data de aderare pentru intervalul 2005-2006.
Abordand spinoasa problema a extinderii UE, raportorul Parlamentului European (PE) a afirmat ca acest proces -este legat de calendarul Uniunii-. Dar, a mentionat Emma Nicholson, -putem opera cu ideea de fluiditate si am fi foarte incantati daca Romania ar accepta provocarea noastra-. Mai mult, baroneasa a precizat ca -nu exista un calendar rigid privind admiterea Romaniei in 2007- si si-a exprimat speranta ca tara noastra -va beneficia de usi chiar inainte de termen-.
Pentru a da un imbold suplimentar autoritatilor de la Bucuresti, Emma Nicholson le-a comunicat parlamentarilor romani cu care s-a intalnit ca la Bruxelles s-a luat decizia -sa nu mai creasca afluxul de legi comunitare, iar dosarul privind acquis-ul sa fie conturat intr-o maniera definitiva-.
Demonstrand ca e avocatul cel mai acerb al Romaniei, baroneasa le-a comunicat demnitarilor romani ca i-a solicitat lui Gunther Verheugen -sa accepte toate documentele de pozitie pana la Craciunul acesta-. -El e dispus sa o faca, iar daca vreti sa deschideti noi capitole, o puteti face-, ne-a incurajat baroneasa. Totusi, laudele si incurajarile parlamentarului european nu au putut ocoli realitatea. Baroneasa Nicholson a confirmat ca Romania nu va fi in primul val al extinderii, dar -va fi in atentia noastra pentru un val urmator-. De asemenea, ea a confirmat declaratiile comisarului pentru extindere, precizand ca -pentru Romania si Bulgaria vom gandi o maniera speciala de aderare-, dupa extinderea de tip big-bang din 2004, cand portile UE se vor deschide doar pentru primii 10 candidati.
2002 – an hotarator pentru Romania
In repetate randuri, baroneasa le-a reamintit parlamentarilor romani ca anul care vine este hotarator pentru tara noastra in acest sens. Emma Nicholson a cerut Guvernului sa -implementeze in totalitate acordul semnat cu FMI-, chiar daca Executivul va fi nevoit sa adopte masuri dificile in sectorul economic.
De asemenea, parlamentarul european le-a atras atentia guvernantilor de la Bucuresti ca vor mai putea beneficia de asistenta oferita de Programul RICOP doar pana in martie 2002.
-Fondurile RICOP oferite de UE pentru privatizare va stau la dispozitie, dar sunt limitate ca timp pana in martie 2002-, a subliniat Emma Nicholson. Dupa aceasta data, Romania nu va mai putea solicita fonduri RICOP pentru a sustine procesul de privatizare. Parlamentarul european a repetat in discursul sau necesitatea continuarii procesului de privatizare, ridicand in slavi privatizarea SIDEX, care s-a realizat in opinia sa -cu eforturi dramatice-. Mesajul sau a fost prins din zbor de senatorul PSD Gheorghi Prisacaru. Acesta a precizat insa ca Guvernul -nu va face privatizare de dragul privatizarii-, ci pentru a se obtine eficienta economica.
PRM ataca Europa la baioneta
Doi dintre -gradatii- PRM, deputatii Tudor Marcu si Constantin Bucur, nu au pierdut prilejul oferit de intalnirea cu parlamentarii europeni pentru a oferi o mostra gratuita de circ romanesc. -Am fost tradati acum de cei care ne-au mai tradat o data in 1944, pentru a fi inghititi de Rusia-, a afirmat cu patos Marcu Tudor, spre surprinderea distinsilor oaspeti. De asemenea, fratele tribunului nu a pierdut prilejul pentru a scoate in evidenta calitatile poporului roman, subliniind ca -suntem mai intelepti decat celelalte popoare care adera la UE-, o dovada clara in acest sens fiind, in opinia sa, -premiile si brevetele de inventii- obtinute de romani.
Marcu Tudor i-a acuzat in direct pe europeni ca nu apreciaza calitatile inestimabile ale poporului roman, precizand ca -toate rapoartele din ultimii 11 ani sunt false si ca abia acum si-au dat seama de calitatile noastre-.
Si pentru ca spectacolul sa fie desavarsit, colegul sau de partid, celebrul capitan Bucur, i-a inmanat o scrisoare baronesei Emma Nicholson in care-i cere acesteia sa-l ajute la -democratizarea SRI si in general a Romaniei-. Pe langa faptul ca deputatul PRM a ortografiat gresit numele parlamentarului european, traducandu-l ca pe malurile Dambovitei, intr-un simplu Emma Nicholson, epistola in cauza este departe de practicile europene. -Ca ofiter de informatii, exasperat de proliferarea interceptarii ilegale a convorbirilor telefonice asupra unor personalitati politice din opozitie si a unor ziaristi, in luna mai 1996, mi-am asumat riscul de a deconspira aceste practici-, informeaza capitanul Bucur.
In continuare, el denunta -Politia Politica-, care in opinia sa -a fost mentinuta si dezvoltata de toti cei care au fost la putere dupa 1989-. Considerand ca in tara nimeni nu-l mai asculta, deputatul PRM crede ca problema -Politiei Politice- ar putea fi rezolvata doar cu ajutorul Europei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















