
USL este măcinată în aceste moment de lupte intestine. Este vorba în special de PSD, formațiune în care puternicii baroni pot bate mereu cu pumnul în masă. Aceștia s-au săturat de supușenie față de centru și față de deciziile cu iz de reformă promovate de Ponta. Baronii își văd astfel din ce în ce mai restrânse prerogativele și nu sunt pregătiți să cedeze puterea fără luptă. Astfel, aceștia și-a scos din cazărmi trupele regulate și atacă București. Așa s-a întâmplat și ieri când tandemul Mazăre-Constantinescu de la Constanța și-au trimis amazoana din dotare, prim-vicele Asociației Comunelor din România (AcoR), Mariana Gâtej, să se ia de gât cu „micul Titulescu”. Ponta s-a transformat într-un soi de tiran și tocmai din acest motiv trebuie readus cu picioarele pe pământ. Reamintim că Gâtej este șefa femeilor pesediste din județul Constanța, fiind și ea unul dintre primarii PSD declarați de ANI drept incompatibili. Tandemul baronial este extrem de nemulțumit că nici Ponta și nici ministrul Justiției nici nu vor să audă de schimbarea legii funcționării ANI în baza căreia sute de primari sunt incompatibili, deoarece ocupă tot felul de sinecurii în regiile locale, acolo unde taie și spânzură după bunul plac și bașca mai și încasează onorarii grase. Revolta din teritoriu se desfășoară sub amenințarea că liderii locali nu se vor implica în mobilizarea cetățenilor la vor. Un avertisment serios în perspectiva alegerilor europarlamentare și prezidențiale de anul viitor. Documentul a fost deja trimis la Guvern și poartă numele de “Protest față de măsurile luate de Guvernul României împotriva colectivităților locale”. AcoR este asociație din care fac parte peste 2.800 de primari de comune, în cea mai mare parte de la PSD și PNL.
Boicot la viitoare alegeri de anul viitor
Asociația în cauză amenință că nu se vor mai implica în „mobilizarea cetățenilor cu drept de vot la referendumul național pentru revizuirea Constituție, dar și la alegerile europarlamentare și prezidențiale”. “Suntem la aproape 15 luni de la schimbarea guvernării din 7 mai 2012 și la peste o jumătate de an de la acordarea încrederii ultimului Guvern, la data de 21 decembrie 2012, condus de Excelența Sa, Domnul Victor-Viorel PONTA, și, DEZILUZIA ESTE GENERALĂ!”, se arată în începutul „Protestului” semnat de Asociația Comunelor din România, care a fost înaintat premierului Ponta, citat de Gândul. În documentul citat, se precizează că „printr-o abordare sistematică și metodică, din partea Guvernului României”, asistăm la „subminarea capacității administrative a comunelor”. Primarii de comune se plâng și că Executivul a devenit prea lacom și încasează taxe la centru pe care apoi nu le varsă și în visteriilor locale, așa cum se întâmplă cu impozitul pe veniturile din activități agricole. Mai mult, în toată această schemă, primarii trebuie să răspundă în fața țăranilor care își ascut deja furcile. „Se preconizează, luând act din presă de unele propuneri ale Domnului Victor-Viorel PONTA, prim-ministrul României, ca aceste venituri să fie încasate la nivelul primăriilor, în baza unor protocoale cu Ministerul Finanțelor Publice. RESPINGEM CATEGORIC O ASTFEL DE MĂSURĂ care ar face caprimarii să fie priviți de cetățeni că percep noi „biruri”, fără ca aceste venituri să facă obiectul utilizării pentru realizarea unor proiecte locale”, susțin cei din Asociația Comunelor din România.
Cu jalba-n proțap, ANI cap de listă
Jalba primarilor este una extrem de consistentă. Aceștia reclamă puzderia de ordonanțe de urgență ale Guvernului Ponta pe care le consideră prostești. Spre exemplu, primarii consideră că Ordonanța de Urgență 34/2013 privind organizarea și administrarea pajiștilor permanentene, este „aberantă și ilogică”. În vizorul Asociației Comunelor a intrat și Ordonanța de urgență nr. 77/2013 privind reducerea cheltuielilor în administrația locală. De asemenea, aceștia nu sunt mulțumiți nici de Ordonanță de Urgență a Guvernului Ponta criticată de reprezentanții Asociației Comunelor din România este cea care vizează evaziunea fiscală a produselor din sectorul agricol. Aceștia mai reclamă și banii din amenzi care merg în proporție de 40% spre bugetul central, fapt considerat o „anomalie”. Primarii reclamă și salarii și pensii mai mari. În cazul în care nu le vor fi rezolvate aceste cereri, primarii cer în petiția înaintată la Guvern că pot ajunge și la forme mai radicale de protest precum grevă. Evident, cea mai importantă cerere a lor are din nou ca țintă „infama” instituție ANI. „Eliminarea din legislație ale unor situații de incompatibilitate pentru aleșii locali, cu precădere pentru primari, în sensul că aceștia sunt în imposibilitatea de a-și exercita prerogativele de reprezentați legali ai unităților administrativ-teritoriale în cadrul unor entități care deservesc efectiv interesele persoanelor fizice și a celor juridice din colectivitățile locale respective, actualele reglementări, depășite din punctul de vedere al evoluției societății, determinând o situație fără precedent în România și chiar în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul primarilor constatați a fi în stare de incompatibilitate”, se arată în documentul înaintat premierului Ponta și ministrului de Justiție, Robert Cazanciuc.
Ponta le taie banii din sinecuri
Pe fondul acestor nemulțumiri, premierul Ponta parcă vrea să le facă în ciuda nemulțumiților din teritoriu. Executivul a adoptat, miercuri, o Ordonanță care prevede limitarea remunerațiilor reprezentanților statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în AGA. Adică tocmai acele sume uriașe pe care unii dintre primarii declarați incompatibili de ANI o încasează pentru simplu fapt că fac act de prezență la diverse ședințe ale Adunărilor Generale ale unor astfel de regii locale.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















