
Președintele Traian Băsescu a cerut scuze, în numele statului român, victimelor represiunii din 1987 a muncitorilor din acest oraș pentru că în ultimii 17 ani statul nu a făcut dreptate. Șeful statului a participat la comemorarea a 20 de ani de la reprimarea revoltei anticomuniste a muncitorilor de la fosta Întreprindere de autocamioane Steagul Roșu Brașov și a declarat că scuzele pe care le-a prezentat în numele statului român nu îi vizează doar pe muncitorii brașoveni, ci și pe toate celelalte victime ale regimului comunist.
Ne-am uitat eroii
"În toată această lungă perioadă a tranziției, în acești ultimi 17 ani, statul de drept nu a făcut dreptate, sistemul judiciar nu a făcut justiție, iar întreaga societate românească nu a fost încurajată să-și recunoască eroii", a declarat Traian Băsescu. El a comparat revolta de la Brașov cu mișcările anticomuniste de la Budapesta -1956, Praga – 1968, Valea Jiului – 1977, Gdansk și toată mișcarea Solidaritatea din Polonia din anii '80. În plus, șeful statului le-a promis participanților că nu își va încheia mandatul "fără ca realitățile care provoacă nedreptate să fie înfruntate".
Băsescu a depus o coroană de flori la Monumentul Cruce închinat eroilor care s-au jertfit pentru libertate, în locul în care acum 20 de ani s-a auzit "Deșteaptă-te, române!". "Atunci a fost momentul când manifestația a depășit limitele unei mișcări sociale, pentru a deveni una de protest politic", a mai declarat șeful statului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















