
Președintele Traian Băsescu nu este de acord ca parlamentarii să iasă la pensie mai devreme decât restul populației. În acest sens, șeful statului a trimis vineri Parlamentului cererea de reexaminare privind Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Proiectul normativ retrimis Legislativului
prevede ca vârsta de pensionare a parlamentarilor să fie de 63 de ani, iar stagiul de cotizare, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, să fie de 30 de ani. "Regimurile speciale – cu deosebire în cazul parlamentarilor, adică al reprezentanților aleși ai cetățenilor – trebuie să difere în cât mai mică măsură de regimul general, respectiv de regimul aplicat restului populației", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Băsescu crede că indicatorul vârstei de pensionare și al duratei stagiului de cotizare trebuie să fie identice cu nivelul cel mai înalt stabilit pentru acest indicator prin legea generală a pensiilor, adică prin Legea nr. 19/2000: vârsta de pensionare să fie de 65 de ani, iar stagiul de cotizare să fie de 35 de ani.
Evoluția demografică
Șeful statului a explicat că la baza deciziei sale stau o serie de argumente sociologice care nu trebuie să treacă neobservate. "Evoluția demografică îngrijorătoare care s-a înregistrat în România în ultimii 17 ani și care se caracterizează, în principal, prin reducerea numărului populației și, mai ales, prin reducerea ratei fertilității totale" este unul dintre motivele pentru care Traian Băsescu a cerut pensionarea parlamentarilor la 65 de ani. În paralel cu aceste fenomene, a explicat șeful statului, "se înregistrează îmbătrânirea populației, ca expresie a creșterii ponderii populației mai în vârstă în totalul populației, reducerea numărului și a ponderii populației active, creșterea vârstei medii a populației active". În susținerea propunerii sale, Băsescu a adăugat că tendința europeană este de mărire a duratei legale de viață activă (implicit a vârstei de pensionare) și de creștere a ratei de participare pe piața muncii a persoanelor considerate statistic a fi în vârstă.
PNL – pro, PSD – contra
Președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din Senat, liberalul Tiberiu Prodan, a spus că "noi (PNL, n.r.) trebuie să încercăm să ridicăm pragul de pensie". "Eu sper ca la reexaminare să treacă (în varianta șefului statului, n.r.)", a adăugat senatorul liberal. Cât despre motivul care a stat la baza reducerii vârstei de pensionare, liderul Comisiei senatoriale pentru muncă a spus că "era vorba de egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați, pentru că la femei, pe celelalte paliere, era de 62, 63 de ani".
De cealaltă parte, membru în Comisia de muncă și protecție socială din Camera Deputaților, pesedistul Filonaș Chiș, a spus că "opinia mea este că 65 de ani ar crea o anumită dificultate pentru femei, pentru care pragul este de 60 ani".
Ion Cindrea: fără favoritisme
Deputatul PSD Ion Cindrea, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei, a spus că nu este de acord cu micșorarea pragului de pensionare al parlamentarilor. Motivul: Cindrea nu vrea niciun privilegiu pentru parlamentari. "Eu de la început toate prevederile speciale pentru parlamentari nu le-am votat, am spus că parlamentarii nu trebuie să aibă prevederi speciale", a spus liderul departamentului de politici sociale al PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















