– Bilant tragic al inundatiilor: 20 de morti, 10.800 case inundate, 154 de poduri si 400 de podete distruse, 62 kilometri drumuri nationale, 150 kilometri drumuri judetene si 245 drumuri comunale. Si numaratoarea continua…
– Dupa ce timp de o saptamana a ezitat sa dea piept cu Romania inundata, criticile presei par sa-l fi scos din amorteala pe presedintele Traian Basescu
– In ultimele trei zile, seful statului a preluat controlul coordonarii inundatiilor, fiind prezent cand la comandamentul de la Palatul Victoria, cand printre taranii deznadajduiti
– Reluand temele preferate din timpul crizei ostaticilor din Irak, presedintele a identificat si vinovatii pentru -isteria nationala- a inundatiilor: ziaristii care manipuleaza opinia publica si… mortii care nu au tinut cont de avertismentele autoritatilor in legatura cu pericolul inundatiilor
– In campania de identificare a tapilor ispasitori a mai cazut un primar paralizat si o parte a locuitorilor din Vladimiresti, acuzati ca se distrau in timp ce altii se luptau cu apele
– Din dorinta de a-i arata cat mai repede cu degetul pe vinovati, pentru ca in scurt timp va incepe campania electorala, presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu par sa nu vada starea de urgenta din zonele afectate
– PSD exploateaza, la randul sau, politic acest dezastru, uitand ca padurile din Moldova au fost taiate de Hayssam cu binecuvantarea partidului, iar lucrarile hidrotehnice au imbogatit clientela pesedista
– Miza reala si pentru unii, si pentru altii o reprezinta alegerile anticipate, pentru care ambele tabere se pregatesc asiduu, desi nu recunosc acest lucru
Starea de urgenta, motiv de polemica politicianista
Basescu nu crede in starea de urgenta
Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu au declarat la unison in timpul vizitelor de lucru din ultimele zile ca se opun declararii starii de urgenta. Basescu a aratat chiar cine se face vinovat de starea grava in care se afla Romania: politicienii si ziaristii -neinformati-, sinistratii care nu si-au evacuat la timp locuintele, desi fusesera avertizati sa o faca, plus firmele care au sapat in albiile raurilor si poluatorii. Premierul a dat -un avertisment- speculantilor care au majorat pretul la paine, fara sa-i mentioneze si pe indivizii fara scrupule care isi folosesc barcile pentru a salva sinistrati contra cost. Intre timp, presedintele vrea ca toata lumea sa vada ca a preluat fraiele si are situatia sub control.
Democratia, in pericol
-Un stat aflat in stare de urgenta este un stat in care democratia inceteaza-, a afirmat presedintele Basescu intr-o conferinta de presa, sambata, la Focsani. -Starea de alerta si situatia de urgenta sunt cele care satisfac toate nevoile de comanda unitara in situatii de calamitati limitate in spatiul national-, a completat el afirmatiile facute cu o zi inainte; -… starea de urgenta este specifica situatiilor de pericol la adresa securitatii nationale, cand statul de drept este in pericol, cand institutii ale statului sunt in pericol, cand exista perturbari grave in sistemul democratic-. Basescu a aruncat pe umerii guvernului responsabilitatea sa. Prin Constitutie, presedintele este singurul abilitat sa instituie starea de urgenta. -Starea de alerta si situatia de urgenta- de care vorbea nu apar in legea fundamentala, dar presedintele a subliniat ca sunt situatii in care responsabilitatea este a executivului.
PSD exploateaza politic dezastrul
La randul lor, Ion Iliescu, Mircea Geoana si Adrian Nastase au fost la un pas de a varsa un rau de lacrimi pentru bietii napastuiti peste care au navalit apele, uitand de perioada in care conducea tara hidrologul Iliescu si firmele apropiate PSD inhatau contractele pentru lucrarile de protectie hidro. Intr-un glas, ei au cerut stare de urgenta, ca sa salveze tarisoara.
Miza reala pare a fi insa alta: alegerile anticipate. Declararea starii de urgenta ar face imposibila dizolvarea parlamentului pe perioada acesteia si ar putea impinge data alegerilor pana in preajma raportului de tara. Aceasta, doar in situatia in care starea de urgenta ar fi declarata pentru maximum posibil, adica 30 de zile. Dar chiar daca perioada ar fi mai scurta, exista riscul perturbarii calendarului convenit.
Bilant tragic al inundatiilor
Multi morti, zeci de mii de case distruse, sute de kilometri de drumuri avariate
Ministrul administratiei si internelor a precizat ieri ca populatia sinistrata a cerut insistent ca evaluarile privind pagubele inundatiilor sa fie realizate -de oameni de la judet-, de teama unor raportari eronate.
Conform ultimelor date centralizate si analizate in sedinta comitetului pentru situatii de urgenta – condusa de presedintele Traian Basescu si de premierul Calin Popescu Tariceanu – numarul persoanelor decedate in urma inundatiilor a crescut la 20, cele mai multe decese – 13 – fiind inregistrate in judetul Vrancea.
Reprezentantii executivului au declarat ieri ca intentioneaza sa acorde familiilor victimelor ajutoare de inmormantare, in limita sumei de 30 milioane de lei pentru fiecare persoana decedata.
Inundatiile au provocat noi pagube insemnate la nivelul infrastructurii, prin avarierea a 62 kilometri de drumuri nationale, 150 kilometri de drumuri judetene si 245 kilometri de drumuri comunale.
La acestea se adauga circa 10.800 case inundate, 154 poduri si 400 podete distruse. De asemenea, in urma ploilor abundente, 10.000 hectare de padure se afla sub ape, iar 150.000 metri cubi de lemn au fost doborati.
Guvernul ofera sinistratilor porumb, malai, porci…
Guvernul intentioneaza sa acorde sinistratilor ajutoare similare celor alocate la inundatiile din Banat – porumb, malai, porci vii, paturi, corturi -, produsele urmand sa fie asigurate atat de la rezervele de stat, dar si cu ajutorul diferitelor firme care si-au oferit ajutorul. Ministrul Gheorghe Flutur a anuntat ca a solicitat autoritatilor de la Bruxelles sa aprobe alocarea a 40 milioane de euro din fondurile SAPARD, pentru lucrari de refacere a structurilor.
Ministrul internelor, Vasile Blaga, a semnalat lipsa de solidaritate intre locuitorii din zonele inundate, dar si slaba implicare a unor primari in gestionarea problemelor. -Exista o solidarizare foarte serioasa a tarii si, in general, a oamenilor din centrele de judet cu cei care au avut de suferit, dar nu am vazut aceeasi solidarizare in interiorul satelor-. Ministrul a apreciat colaborarea intre prefecturi si consilii judetene, aratand insa ca exista si o serie de primari care nu se implica suficient si ii determina pe localnici sa nu aiba incredere in ei. Exemplul prezentat in acest sens a fost cel al primarului din satul galatean Namoloasa – localitate aflata pe malul stang al Siretului, complet inundata de viitura si de unde aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate.
-In Namoloasa, avem un primar care este – scuzati termenul – <leguma>. O zi din 60 merge pe targa sa semneze statul, ca sa nu-l putem da afara, dupa care alte 60 de zile sta acasa. A avut un noroc acum trei ani – cand era la un alt partid – si i s-a facut un pod, si de atunci traieste cu podul ala in spate, iar populatia l-a ales-, a spus Blaga.
Inca un dig de pe malul Oltului distrus de ape
Pe masura ce apele se retrag, autoritatile incearca sa contabilizeze situatia pagubelor, care se dovedeste insa a fi din ce in ce mai dezastruoasa. Mai mult decat atat, sambata seara, o noua viitura a spart un dig de pe malul raului Olt, in apropierea comunei Ghidfalau. In urma rupturii, au fost inundate 60 ha. de teren agricol, iar drumul comunal care face legatura intre Iliei si Chichis a fost inchis. Primarul comunei Ghidfalau, Berde Jozsef, a declarat ca -digul de pe malul Oltului s-a spart pe o lungime de circa 10 metri, dar, din fericire, raul curge la o distanta mai mare de case si din acest motiv gospodariile localnicilor nu au fost afectate-. In prezent, autoritatile locale si cele judetene asteapta ca apa sa se retraga, pentru a putea interveni si pentru a incepe lucrarile de consolidare a digului. Pana in momentul de fata, din datele centralizate de Consiliul Judetean Covasna reiese ca numai intr-o saptamana au fost inundate 1.200 hectare de teren agricol si 490 hectare de fanete.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















