La o zi dupa ce dosarul -Flota- a fost trimis la Parchetul National Anticoruptie, presedintele PD, Traian Basescu, si-a facut publice, ieri, declaratiile de avere si de interese.
In declaratia de avere, Basescu a scris ca detine, impreuna cu familia, doua terenuri intravilane, unul in suprafata de 174 metri patrati si celalalt in suprafata de 46 metri patrati, ambele achizitionate in 2002. De asemenea, seful democrat mai detine un apartament cu suprafata utila de 370 metri patrati si un autoturism marca Volkswagen.
Traian Basescu a mai dezvaluit ca are depozite in lei sau valuta, in tara sau in strainatate, a caror valoare depaseste echivalentul a 10.000 de euro, fara a preciza valoarea exacta a acestora. De asemenea, presedintele din Modrogan mai detine si alte bunuri producatoare de venituri nete, care, insumate, depasesc echivalentul a 10.000 de euro pe an. Declaratia de avere a lui Traian Basescu mai certifica faptul ca este asociat sau actionar la societati comerciale ce au actiuni sau parti sociale a caror valoare depaseste echivalentul a 10.000 de euro.
Basescu a admis, de asemenea, ca are si alte activitati cu scop lucrativ, ce produc un venit anual a carui valoare depaseste echivalentul a 10.000 de euro. Liderul PD sustine insa ca, pentru anul in curs, valoarea veniturilor din acest capitol a fost zero.
In declaratia de interese, Basescu a mentionat ca nu detine functii in cadrul unor asociatii sau fundatii, ca este presedintele PD si ca mai este expert judiciar in transporturi navale si consultant. De asemenea, el a precizat ca este actionar unic la SC Vega Transport SRL Bucuresti. Traian Basescu a afirmat insa ca societatea comerciala in cauza -nu merge deloc-. Seful democrat a adaugat ca detine 20% la SC Triton SA Constanta, o firma ce se ocupa de consultanta, servicii si interventii in domeniul naval. -Aceasta firma produce, si de aici vin bani foarte multi, pentru ca ne ocupam de nave straine-, a precizat Basescu.
In ceea ce priveste -interesele- familiei sale, Basescu a declarat ca sotia sa, Maria Basescu, este actionar la SC Prod Cros SRL Constanta, fabrica de inghetata, precum si la SC AMC SRL, tot din Constanta.
-Ma consider un om din clasa de mijloc, care poate trai si nu este dependent de salariul de la primarie-, a conchis presedintele PD. In opinia sa, -la noi se face confuzie intre clasa de mijloc si trai decent. Sunt multi angajati care castiga foarte bine si se considera in clasa de mijloc, desi sunt doar in stadiul de a avea un trai decent-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















