Cu ocazia împlinirii a 450 de ani de la întemeierea municipiului Ploiești, oficialitățile prahovene i-au decernat ieri-seară președintelui Traian Băsescu premiul „Omul anului“, cu ocazia Galei de Excelență a municipiului. „Cred că acest premiu trebuia dat la 31 decembrie 2009, dar dacă mi l-ați dat înainte, asta este, mă obligați să-l câștig. Mă bucur că am avut șansa să particip la prima ediție a acestui eveniment al orașului și vă asigur că aș vrea să particip și în continuare la evenimentele anuale de desemnare a celor mai remarcabili oameni ai Ploieștiului“, a spus șeful statului. Pe de altă parte, din mijlocul participanților, Băsescu a precizat că l-au impresionat cel mai mult luările de cuvânt ale elevilor olimpici.
Copiii, bucuria președintelui
„Fiind un om care a trecut prin atâtea și nu mai e ușor de impresionat, m-a impresionat discursul inteligenților în care eu nu mă încadrez. Ați văzut, copiii de la informatică au vorbit 5 secunde“, a afirmat Băsescu. În final, după înmânarea premiului și a unei săbii, președintele i-a oferit florile primite solistei Paula Seling, despre care a zis că este preferata sa. În replică, Paula i-a dedicat o melodie, rugându-i pe cei prezenți să cânte alături de ea „Ce bine că ești“. În schimb, la Craiova, șeful statului a participat la festivitățile organizate de Primărie cu prilejul zilei de 1 iunie, unde a împărțit bomboane copiilor prezenți la eveniment. În timpul întâlnirii cu cei mici, Traian Băsescu le-a urat acestora, indiferent că sunt fetițe sau băieți, să ajungă președinți ai României.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















