Home Politic Basescu spune ca dosarul flotei este o inscenare politica

Basescu spune ca dosarul flotei este o inscenare politica

DISTRIBUIŢI


Presedintele Partidului Democrat, Traian Basescu, sustine ca are documente cu care poate -pulveriza- materialele PNA in dosarul flotei. El infirma astfel speculatiile conform carora lipsa lui de reactie in urma -Pacii de la Cotroceni- ar fi rezultatul vreunui santaj sau unui alt tip de intelegeri. Basescu s-a aratat insa nemultumit de faptul ca PSD nu-si tine cuvantul, in problema utilizarii creditelor internationale, lucru pe care l-a reclamat si presedintelui Internationalei Socialiste, Antonio Guterres, ca fiind unul dintre obstacolele colaborarii intre PD si PSD. Simtind probabil ca Pacea de la Capitala i-ar putea stirbi din imaginea de opozant virulent, Basescu a tinut ieri sa sugereze ca nu e dispus sa faca compromisuri PSD din cauza dosarului -Flota-.

Basescu ameninta

-Nu vreau sa atac pe nimeni, dar nu pot sa accept ca realitatea prezentata mediatic este alta decat ceea ce s-a intamplat intr-adevar dupa intalnirea cu presedintele Ion Iliescu- – a declarat ieri liderul democrat, Traian Basescu. El a precizat, in ciuda speculatiilor conform carora lipsa lui de reactie dupa intalnirea cu Iliescu ar fi urmarea santajului cu dosarul flotei, ca are documente cu care poate demonstra ca -hartiile de la PNA nu sunt decat o inscenare politica-.

-Sa fie clar: nu sunt santajabil si nu am retineri sa ma bat cu inscenarile- – a precizat Basescu. El a declarat ca deocamdata asteapta raportul comisiei de la Cotroceni ca sa nu influenteze in nici un fel decizia acesteia. Indiferent insa de acest raport, Basescu a precizat ca va avea un punct de vedere -propriu si argumentat cu documente si fapte-. -Va fi prima demonstratie publica a unei inscenari politice-, a amenintat Basescu. Reactia oarecum ciudata a lui Basescu s-ar putea explica si prin faptul ca in ultimele zile a circulat un zvon conform caruia presedintele Iliescu ar fi dispus inceperea urmaririi penale a lui Traian Basescu. Liderul democrat s-a declarat insa convins ca daca are o atitudine inofensiva fata de PSD, nu face nimic altceva decat sa le creeze conditiile necesare de a se desfasura in voie. In plus, a mai adaugat Basescu, ceea ce s-a intamplat la Senat este dovada clara ca nu este bine -sa te amagesti ca PSD isi tine cuvantul-. In acest sens, el a dat ca exemplu faptul ca procesul de contorizare a Bucurestiului a fost blocat de o decizie a Consiliului de Administratie al RADET. -De sase luni merg la toti sfintii: Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Ion Iliescu, apoi consilieri si primari de sector. Mi-e jena sa ma duc iar la Iliescu- – a declarat Basescu.

Problema creditelor BEI a ajuns si la Guterres

Pe fondul acestor nemultumiri, Basescu a precizat ca -modul in care PSD intelege sa utilizeze credite europene- a fost unul dintre subiectele pe care l-a abordat in discutia cu presedintele IS, Antonio Guterres, ca fiind o piedica in calea unei aliante cu PSD. Basescu i-a prezentat lui Guterres si situatia dramatica din Sanatate ca fiind rezultatul optiunii guvernului Adrian Nastase pentru a se mentine in liniile acordului cu FMI. -Nu-i cinstit sa-i dai scutiri lui Iacubov sau altor clienti politici si sa nu te preocupi de sanatatea oamenilor-, a comentat Basescu.

-Am abordat posibilitatea colaborarii cu PSD si i-am aratat lui Guterres ca atunci cand a fost vorba de interesul national, am semnat alaturi de PSD documente privind integrarea in NATO si in UE. I-am explicat insa ca ne despart abordari diferite privind politica economica, sociala, grija de oameni- – a mai spus Basescu.

El a precizat inca o data ca s-a transat definitiv cu ocazia acestei discutii ideea reunificarii intre PD si PSD, Basescu explicandu-i lui Guterres ca Partidul Democrat face un alt fel de politica social-democrata.

Basescu a mai explicat ca discursul lui Nastase de la Snagov privind relatia cu alte partide, in care se urmareste distrugerea PD, a fost alt argument care l-a determinat pe Guterres sa declare ca -in Romania sunt doua partide social-democrate-.

-Nu este obiceiul IS sa se amestece in relatia partidelor social-democrate. Este o chestiune de optiune si nu se pune problema ca Internationala sa impuna o alianta PD-PSD-, a conchis Basescu.

Iliescu mai crede in sansa dialogului

In ciuda evidentelor, presedintele Ion Iliescu sustine ca usa dialogului nu a fost definitiv inchisa la nivelul administratiei Capitalei.

Dupa ce i-a -urecheat- pe primarii de sectoare pentru gropile care au ajuns pe post de sperietoare pentru delegatiile straine, presedintele a precizat ca inceputul astuparii craterelor din strazi a fost realizat si ca asteapta o actiune -mai ampla-. Iliescu a subliniat ca, din pacate, s-a creat o dereglare in organizarea acestei activitati, pentru ca initial era concentrata la Capitala, iar apoi s-a luat masura descentralizarii, ceea ce a dus la producerea unei rupturi.

-In discutia pe care am avut-o am stabilit ca, totusi, strazile centrale, care au si transportul urban, sa ramana in administrarea Administratiei Strazilor la nivelul Capitalei, iar sectoarele sa ia restul-, a mentionat Iliescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.