Seful statului si premierul au gasit un nou motiv de disputa. Prin intermediul declaratiilor facute in fata presei, cei doi isi reproseaza -lipsa de transparenta- pe care o demonstreaza, din fruntea institutiilor statului. Presedintele Traian Basescu si-a aparat dreptul de a-si exprima liber opiniile, chiar daca aceastea se refera la unele actiuni ale premierului Calin Popescu Tariceanu. Seful statului s-a declarat -surprins- ca primul ministru ii pune la indoiala dreptul la libera exprimare, prevazut in Constitutie, dupa ce Basescu a comentat rautacios cu privire la numirea lui Varujan Vosganian in fruntea ministerului Economiei. -Presedintele considera ca premierul nu avea de ce sa fie surprins, avand in vedere ca ceea ce a spus la investitura lui Varujan Vosganian, i-a spus primului ministru si atunci cand actualul ministru al Economiei a fost propus pentru functia de comisar european si atunci cand acesta a fost numit pentru portofoliul pe care acum il detine-, a declarat purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu. De asemenea, Basescu l-a acuzat pe Tariceanu ca dezinformeaza cand afirma ca seful statului a fost de acord cu transferarea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) de la MEC la AVAS. -Ceea ce a sustinut presedintele, inclusiv cu ocazia investirii, a fost trecerea procesului de privatizare la AVAS, iar administrarea societatilor comerciale, inclusiv cele cu capital minoritar romanesc, sa ramana la MEC, pana la incheierea procesului de privatizare-, a declarat Adriana Saftoiu.
Reactia sefului statului a venit dupa ce Tariceanu a dezvaluit ca presedintele era la curent cu mutarea OPSPI in subordinea AVAS, pe vremea cand ministerul Economiei si Comertului se afla inca la PD. Tariceanu a declarat ca masura de trecere a OPSPI de la Ministerul Economiei si Comertului la AVAS a fost discutata inclusiv cu seful statului si cu liderul PD Emil Boc, desi acestia au reactionat ca si cum ar fi fost surprinsi. -Nu au existat niciun fel de obiectii, pentru ca la vremea respectiva se stia ca MEC va trece la PD. Deci nu a fost o decizie care sa sanctioneze intr-un fel sau sa amputeze din prerogativele viitorului ministru democrat de la MEC-, a declarat premierul. El a anuntat ca ii va trimite lui Basescu Ordonanta OPSPI pentru ca acesta sa aiba detaliile actului normativ.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















