Vicepresedintele BEC Victor Pasca-Camenita le-a cerut, ieri, presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare si organelor de politie sa ia masuri impotriva persoanelor care fac campanie unuia dintre cei doi candidati in sectiile de votare sau in preajma acestora.
El a precizat ca la Biroul Electoral Central au fost depuse sesizari potrivit carora, in mai multe localitati, primari, viceprimari, consilieri si observatori fac campanie electorala, indemnand alegatorii sa voteze cu un anumit candidat la Presedintia Romaniei.
Camenita a afirmat ca, potrivit legii, in afara membrilor biroului electoral al sectiei de votare, de candidati, de observatori si de delegati acreditati, nici o alta persoana nu poate stationa in locurile publice din zona de votare sau in localul de vot mai mult decat timpul necesar pentru votare.
Intrebat daca un candidat poate sa mearga la sectiile de votare si sa ii salute pe cei care s-au prezentat la urne, Camenita a raspuns afirmativ, precizand ca legea nu interzice un astfel de gest.
-Eu nu consider ca aceasta ar constitui campanie electorala-, a declarat el.
Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al BEC a mai spus ca sesizarile cele mai multe privind desfasurarea votarii adresate Biroului Electoral Central nu sunt de competenta acestuia, ci de competenta birourilor electorale ale sectiilor de votare sau a birourilor electorale de circumscriptie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















