
Dezvăluirile de presă apărute în ziarul „Curentul” au avut ecou în opoziție, acolo unde liderii politici au condamnat nepostismul și amantlâcurile din PSD via Ministerul Afacerilor Externe sau alte instituții căpușate de rudele pesediștilor. Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Alba Iulia, că modificările privind consiliile de administrație sunt făcute pentru "amantele domnilor", "cele care nu sunt trimise în străinătate". Vasile Blaga a spus că în timpul guvernării PDL indemnizațiile din consiliile de administrație au fost plafonate la unu la sută din salariul directorului, care nu putea depăși salariul unui secretar de stat, tocmai ca să nu fie un beneficiu politic pentru militanți prezența în aceste consilii. "În timpul guvernării noastre tocmai pentru ca, pe de o parte, să duci oameni competenți acolo, pe de altă parte, să nu fie un beneficiu politic pentru militanți prezența în Consiliul de Administrație, era vorba de unu la sută din salariul directorului, care nu putea depăși salariul unui secretar de stat. Iată că acum vorbim de mii de euro, unde sunt amantele domnilor, cele care nu sunt trimise în străinătate, că ați văzut, e trimisă la Londra la consulat o doamnă din preajma ministrului Marilor Proiecte care are treabă cu engleza cât am eu cu cultul baptist. Nu am, asta nu înseamnă că nu îi respect. Sau este trimisă la Centrul Cultural de la Berlin o altă pupilă care are treabă cu germana… nu mai fac comentarii. Ăia care nu încap acolo o să meargă în Consiliul de Administrație de la Nuclearelectrica cu 2.500 de euro pe lună sau mai știu eu unde", a susținut Blaga.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















