Senatorii-vanatori au fost pusi ieri in situatia de a-si lamuri colegii mai putin experimentati ce inseamna metoda de vanat -la dibuit-. Si asta in timpul dezbaterii proiectului de ordonanta a guvernului pentru aprobarea numarului de exemplare din speciile de urs, lup, ras si pisica salbatica ce se pot recolta in cadrul sezonului de vanatoare 2006-2007. Vanatorii din Camera superioara a parlamentului au avut insa castig de cauza in fata celor care doreau diminuarea numarului de exemplare din fiecare specie, iar proiectul a fost adoptat, fara amendamente, in forma inaintata de guvern. Astfel, pasionatii de vanatoare vor putea impusca, in perioada 15 septembrie 2006-31 martie 2007, 300 de ursi, 500 de lupi, 120 de rasi si 500 de pisici salbatice. De partea celor care doreau adoptarea cat mai urgenta a proiectului s-au numarat si pesedistii cu state vechi in domeniu, Ilie Sarbu si Petre Daea. -Vanatorii nu mai au rabdare. Au trecut deja doua luni de cand n-au putut sa iasa in teren-, a justificat Sarbu. Pe de alta parte, conservatorul Gavrila Vasilescu a explicat ca termenul maxim pentru vanatoarea de ursi ar trebui sa fie 15 decembrie, -cand incepe ursul sa mearga la barlog-. -Nu mai bagati vanatoare la urs primavara, ca nu-i in ordine-, si-a atentionat acesta colegii.
Cel care s-a revoltat in privinta vanatorii -la dibuit- a fost peremistul Gheorghe Funar, care a cerut scoaterea acesteia pe motiv ca a practicat-o si fostul dictator, Nicolae Ceausescu, si nici nu este prevazuta in normele UE. In privinta explicatiei, Sarbu l-a atentionat ca ii va spune in pauza ce inseamna aceasta, iar replica a venit prompt de la unul dintre colegi: -Mai bine il invitati la vanatoare-. Totodata, Funar le-a reamintit colegilor din Alianta ca in campania electorala au folosit sloganul -Sa traiti bine-, iar acum au propus impuscarea unui numar prea mare de rasi, -sa moara rasul si-n padure, nu?-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















