Home Politic Boc, în a doua zi de luptă pentru buget, la Parlament

Boc, în a doua zi de luptă pentru buget, la Parlament

DISTRIBUIŢI

Îndelung criticatul buget al Cabinetului Boc, de către obscura coaliție PNL-PSD, a intrat pe ultima sută de metri, în așteptarea votului de validare al plenului Parlamentului, întrucât orice tergiversare ar putea compromite șansa României de a primi tranșele de împrumut de la FMI și BIRD. În acest context, premierul Emil Boc a precizat ieri că legile bugetului pentru 2010 vor fi adoptate până în 15 ianuarie, răspunzând astfel unei întrebări privitoare la numărul mare de amendamente care ar urma să fie susținute în plen în aceste zile. Pe de altă parte, dezbaterile de ieri din plenul reunit al Parlamentului asupra amendamentelor aduse legii bugetului s-au derulat cu mici întreruperi din partea deputaților social-democrați, care au cerut mai multe reprize de pauză de consultări pe amendamente, aprobate în cele din urmă cu protestele liderilor grupurilor PSD.

Manevre social-democrate…

La rândul său, președintele PSD, Mircea Geoană, a cerut ieri parlamentarilor PSD să-și susțină, în plen, toate amendamentele la proiectele de lege privind bugetul de stat și al asigurărilor sociale de stat pe 2010 și să se bată pentru ele „până în pânzele albe“. În acest sens, grupurile parlamentare ale PSD s-au întâlnit ieri, înainte de ședința comună a Parlamentului, pentru a discuta despre strategia privind proiectele de buget și despre amendamentele depuse de aceștia. În ton cu social-democrații, liberalii au depus câteva mii de amendamente la proiectele legilor bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2010, puține dintre acestea fiind admise de Comisiile de buget-finanțe, sesizate în fond.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.