
Victoria lui Traian Băsescu a răsturnat toate calculele coaliției ad-hoc GRIVCO în aceste zile, care s-a dovedit o perdea de fum, pe fondul tergiversării asumării înfrângerii de către liderii social-democraților. Practic, construcția unui guvern solid rămâne o chestiune de zile, întrucât UDMR și o parte din PNL sunt dispuse să poarte negocieri concrete alături de PD-L pentru reconfigurarea unei guvernări de dreapta. În acest sens, președintele PD-L, Emil Boc, a declarat ieri că prima opțiune a membrilor formațiunii sale este de a încerca, în consonanță cu ceea ce au votat românii, o guvernare de dreapta. „Trebuie să ținem cont de ceea ce românii au votat și în noiembrie 2008, și la alegerile prezidențiale, iar opțiunea românilor de la alegeri trebuie să dea întâietate partidului care are majoritatea relativă în Parlament“, a afirmat liderul democrat-liberalilor.
În fond, reconstrucția Alianței DA este logică, în contextul în care dreapta a câștigat și proiectul reformării României este perfect legitimat de votul cetățenilor. Pe de altă parte, președintele UDMR, Marko Bela, a fost ieri extrem de deschis la discuții cu liderii PD-L, precizând că formațiunea sa este dispusă să participe într-un guvern capabil să deruleze un program anticriză. „Noi am spus că suntem deschiși către diferite formule. Nu am negociat însă cu Emil Boc o participare într-un guvern, ci am evaluat situația, am analizat alternativele“, a precizat liderul Uniunii.
Scindarea liberalilor?
Perspectiva intrării la guvernare este, pentru aripa Tăriceanu, extrem de atractivă, în contextul în care proiectul lui Antonescu și al social-democraților în jurul lui Johannis s-a dovedit falimentar. La rândul său, președintele PNL, Crin Antonescu, și-a schimbat ieri atitudinea vizavi de PD-L, declarând la Radio Guerrilla că singurul context în care se poate deschide discuția cu PD-L pentru formarea guvernului este ca premierul să fie liberal. În acest sens, vicepreședintele PNL, Romeo Stavarache, a menționat ieri, pentru Mediafax, că dacă va fi validat Băsescu, prima opțiune a liberalilor va fi un guvern cu PD-L. „După ce Traian Băsescu va fi validat, poate numi premierul, din punctul meu de vedere, este posibil ca, pentru a debloca situația de criză, prima opțiune a PNL să fie formarea unui guvern cu PD-L“, a spus liderul PNL.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















