Tablourile fostului presedinte al Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, au fost scoase. Mobila lui, la fel. In cabinetul celui de-al treilea om in stat a ramas o mobila aurita, de pe vremea lui Diaconescu. Pe birou, un calculator al noului sef al Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu.
Desi a fost asteptat toata ziua de Bogdan Olteanu si de presa, fostul presedinte al Camerei Deputatilor, pesedistul Adrian Nastase, nu s-a obosit sa coboare din noul sau birou de simplu deputat pentru a-i preda stafeta urmasului sau. -Am vorbit de dimineata cu domnul Adrian Nastase, iar intalnirea trebuia sa aiba loc astazi sau maine-, a spus ieri Bogdan Olteanu, la prima sa conferinta de presa in calitate de lider al deputatilor. Formal, cat si din punct de vedere al atributiilor, Bogdan Olteanu abia ieri si-a luat in primire functia, decizia de numire la sefia Camerei fiind publicata ieri dupa-amiaza in Monitorul Oficial. Nici cunostintele in privinta bunurilor si serviciilor de care va dispune nu erau inca foarte clare pentru el. -Mi s-a spus ca voi primi masina, dar nu stiu daca domnul Nastase mergea cu ea-, a adaugat Olteanu. In privinta consilierilor pe care ii va avea, liberalul a precizat ca are cunostinta ca sunt in numar de opt si ca va incerca sa-si aduca cativa colaboratori de la cabinetul de ministru pentru relatia cu parlamentul.
Ca sa arate cat de -liberal- este, noul sef al Camerei a incercat sa scape cat mai mult de paza. -Sunt vecin cu domnul Botos si i-am convins pe cei de la SPP ca nu e necesar sa-mi pazeasca cineva casa. Am renuntat si la omul care statea in fata biroului. Voi incerca sa renunt si la a doua masina cand ma plimb-, a declarat Olteanu. Dupa aceste declaratii, presedintele Camerei Deputatilor a invitat presa la o mica excursie prin noul sau birou, ramas gol dupa ce Nastase si-a luat tablourile si mobila. -Tablourile eu am rugat sa fie scoase, pentru ca nu mi-au placut-, a tinut sa sublinieze liberalul. Singurele care mai coloreaza atmosfera sunt cateva tablouri ale lui Grigorescu, atarnate in -sufrageria- biroului de sef al Camerei Deputatilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















