Presedintele Traian Basescu a reprosat ieri Ministerului Finantelor, la intoarcerea din vizita oficiala din Slovacia, ca nu a accelerat procesul introducerii in dezbatere parlamentara a Legii privind achizitiile publice. El a calificat atitudinea acestei institutii drept -inexplicabila-, avand in vedere ca a reprezentat o cerinta a Comisiei Europene, semnalata chiar in prima scrisoare de avertizare trimisa in luna iunie Romaniei. In plus, pentru ceea ce a fost calificat drept un cuib al coruptiei, adica situatia din vamile romanesti, nu a fost luata nici o masura. Nu a fost inregistrata nici o schimbare in randul sefilor de birouri si sectii vamale, desi oficialii europeni au atentionat guvernul in legatura cu afacerile derulate in acest sector. Tot la capitolul privind granitele Romaniei, Traian Basescu a declarat ca urgentarea securizarii frontierelor trebuie sa fie un obiectiv prioritar al guvernului. -Aici trebuie concentrat un maximum de efort-, a accentuat seful statului. Toate aceste probleme creeaza un deficit major de credibilitate in fata reprezentantilor Uniunii Europene, chiar daca ele sunt perpetuate din guvernarea trecuta, a mai afirmat presedintele Basescu. -Mai avem, de asemenea, probleme legate de administratia publica locala, insuficient reformata. Suntem atentionati in ceea ce priveste aplicarea corecta a legilor restituirii proprietatilor-, a declarat seful statului. El nu a uitat sa mentioneze nici criticile Comisiei Europene privind imbunatatirea situatiei persoanelor cu handicap si a bolnavilor psihic. -Toate aceste elemente, chiar daca nu pun in miscare clauza de salvgardare, sunt elemente care fac Romania functionala si ele trebuie indeplinite toate-, a incheiat presedintele Basescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















