Home Politic Ciorbea acuza Puterea ca fura pamantul taranilor

Ciorbea acuza Puterea ca fura pamantul taranilor

DISTRIBUIŢI

Presedintele PNTCD, Victor Ciorbea, a declarat ieri ca hotatarea de Guvern care instituie amenzi pentru proprietarii care au teren agricol nelucrat, mergand pana la luarea in administrare a acestuia in cazul in care situatia persista, este fara precedent in statele candidate la UE si denota o -tentatie etatista-.

El considera ca un astfel de act normativ, care se pedepseste cu amenda intre 10 si 20 milioane de lei pentru un hectar de pamant nelucrat intr-un an, si apoi permite luarea terenului in administrare daca acesta ramane nelucrat si in anul urmator, seamana cu masurile ce se luau in anii 1970-1980, adica in perioada -epocii de aur-.

Liderul taranist a aratat ca Puterea nu se limiteaza la a sustine -cooperativizarea fortata- prin asocierea in cadrul exploatatiilor agricole, ci si trecerea cu forta a pamantului la propria clientela politica a PSD.

PNTCD va reactiona fata de aceasta hotarare de Guvern, atat in plan intern, cat si in cel international, intrucat este vorba despre un atentat la dreptul de proprietate, a anuntat Ciorbea. -Nicaieri in randul tarilor candidate nu s-au conceput masuri impotriva taranului si a gospodariilor taranesti-, a spus presedintele PNTCD.

In replica, purtatorul de cuvant al Executivului, Claudiu Lucaci, a afirmat ca prevederile referitoare la obligativitatea proprietarilor de a-si cultiva terenurile agricole si la sanctionarea acestora sunt cuprinse in articolele 74 si 75 ale Legii fondului funciar aprobata de Parlament in urma cu 11 ani, actualul Guvern nefacand altceva decat sa actualizeze nivelul amenzilor aferente, care erau ridicol de mici.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.