Home Politic Cioroianu îl acuză pe Crin de minciună și de favoritism

Cioroianu îl acuză pe Crin de minciună și de favoritism

DISTRIBUIŢI

Fostul ministru de externe Adrian Cioroianu a lansat atacuri dure la adresa noului președinte al PNL, Crin Antonescu, după ce nu a fost inclus pe lista de candidați la alegerile europarlamentare. „Domnului Adrian Cioroianu îi revenise locul opt, pe care l-a considerat inacceptabil și am refăcut lista fără prezența lui Cioroianu“, a susținut noul lider al liberalilor. Cioroianu l-a contrazis vehement însă pe șeful său de partid. „Este o minciună, n-am refuzat nicio clipă. I-am spus lui Crin Antonescu să se gândească dacă ăsta este un loc potrivit pentru mine. N-a fost vorba de a refuza. I-am spus că mi se pare curios să fiu pus pe locul opt, după o serie de persoane pe care, vă spun sincer, nici eu nu le cunosc. (…) Este sub nivelul unei discuții civilizate ceea ce face dânsul“, a declarat Cioroianu. Consoartele, la PE Fostul șef al diplomației l-a atacat pe Crin Antonescu și pentru că pe lista de candidați se găsesc, pe locurile din frunte, prietena acestuia, Adina Vălean, care ocupă locul al doilea după Norica Nicolai, dar și Ramona Mănescu, soția vechiului colaborator al liderului PNL, Rareș Mănescu. „Dacă taxăm nepotismul altor partide, nu e tocmai corect să punem pe liste soții, viitoare soții sau oameni care l-au susținut pe Crin Antonescu“, a spus Cioroianu pentru Antena 3. Ex-senatorul a fost de fapt singurul din aripa fostului președinte Tăriceanu care a avut totuși o șansă de a ajunge pe un loc eligibil. În rest, „oamenii lui Antonescu“ au monopolizat totul, impunând chiar și iluștri necunoscuți, precum Ben-Oni Ardelean pe locul șase, aproape sigur eligibil. Dăianu, exclus și el Daniel Dăianu, un alt nume greu, ales europarlamentar al PNL la precedentele alegeri, nu s-a mai regăsit deloc pe liste, pe motiv că nu e suficient de „politician“. „Există diferențe majore între modul în care înțelegem noi legătura între un Parlament și un reprezentant al său. Păstrăm tot respectul pentru Dăianu, dar încetăm colaborarea parlamentară“, a precizat Antonescu. Excluderea de pe listă a lui Dăianu vine în ciuda faptului că el a fost, alături de Renate Weber, „locomotiva“ PNL la ultimele europarlamentare. „Nu m-am născut europarlamentar și nici nu mor europarlamentar“, a replicat fostul economist, care a amintit că la acea vreme PNL „a bătut la ușa sa“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.