Acasă Politic Clotilde Armand a mutat angajații ADP în alt sediu iar aceștia au...

Clotilde Armand a mutat angajații ADP în alt sediu iar aceștia au pierdut sporul „de antenă” oferit de inculpatul Tudorache

DISTRIBUIȚI
Primarul Sectorului 1 continuă reformele și ia măsuri pentru stoparea risipei banilor din bugetul local:
„Angajații de la Administrația Domeniului Public Sector 1 (ADP S1) sunt foarte supărați pentru că am decis mutarea acestora din imobilul situat pe Bulevardul Poligrafiei nr. 4, în sediul respectiv vreau să construim viitoarea Școală Regală. Sunt aproape 100 de angajați. O parte sunt relocați în Piața Mureș și o altă parte în clădirea din Șoseaua Odăi.
Astăzi am aflat uluită că toți acești angajați beneficiau încă din anul 2016 de spor de antenă, adică 15% în plus la salariu și multe zile libere plătite. Acest spor de antenă a fost stabilit de fosta administrație în baza unei expertize realizată de o firmă privată iar de atunci și până acum nu a mai fost reactualizată. Am verificat personal pe site-ul ANCOM și am constatat că nu este absolut nici o problemă privind radiațiile din această zonă, nivelul acestora este de sute sau mii de ori mai mici decât limitele legale.
Pentru a nu exista alte îndoieli cu privire la siguranța cetățenilor și implicit a angajaților, am cerut tuturor subordonatelor și direcțiilor primăriei care plătesc acest spor de antenă în valoare de 15% din salariu, să-și actualizeze expertizele de măsurare a radiaților cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. Tot astăzi, am solicitat ANCOM să verifice dacă există vreo problemă cu nivelul radiațiilor în imobilul din Bulevardul Poligrafiei nr. 4 pentru a nu fi o problemă cu proiectul Școlii Regale.
Până atunci, îi anunț pe toți angajații ADP care vor fi mutați din sediul situat pe Bulevardul Poligrafiei nr. 4 că nu vor mai beneficia de acest spor de antenă, banii aceștia vor fi investiți în educație și școli.”, anunță Clotilde Armand.

1 COMENTARIU

  1. Doamna primar,aici unde locuiesc eu nu sunt decat sporuri de noapte si pentru duminici si sarbatorile legale pentru ca nu se stie dinainte cate ore v-a lucra un muncitor in fiecare luna,oricum in cazul angajatilor primariei nu cred ca este cazul;adica aici salariul pe ora este stabilit in functie de munca pe care o faci si in ce conditi,adica se spune:Remus are 20 de euro pe ora pentru ca lucreaza cu computerul,lucreaza in mediu toxic,lucreaza cu secrete de stat,are atatia ani vechime,nu are voie sa aiba afacere privata,are un loc de munca unde s-au inregistrat f.multe accidente de munca grave deci cu potential de risc,lucreaza sub pamant,lucreaza unde sunt radiatii,are functie de conducere si alte chestii dastea care argumenteaza salariul unui om pe ora,asa este aici si cred ca si in Franta este lafel.
    Dece nu faceti si in primarie tot asa,stabiliti salariu de incadrare pe ora,salariu care este justificat tocmai de sporurile astea pe care uni le primesc pe langa salariu,cum este si sporul de tunel pe care in primesc angajati de la Metrou,sporul ala se regaseste in salariul pe ora pe care il primeste muncitorul si asa nu poate sa ceara spor la spor nu este normal.
    Poate m-am exprimat cu greseli dar cred ca ati inteles ce vreau sa spun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.