Home Politic Coalitia, pusa la incercare de gafele propriilor membri

Coalitia, pusa la incercare de gafele propriilor membri

DISTRIBUIŢI

Presupusa decizie prin care CNSAS il gaseste vinovat pe conservatorul Dan Voiculescu, candidat pentru functia de vicepremier, ar putea sa dea peste cap planurile si asa destul de subrede ale coalitiei, privind restructurarea executivului. In plus, PNL, PC si UDMR au gasit un alt motiv sa sara la gatul ministrului democrat al educatiei, Mihail Hardau, care scapase de restructurarea propusa de PD.


De parca restructurarea guvernului nu pusese coalitia destul pe jar, trecutul liderului PC, Dan Voiculescu, a involburat mai mult apele si-asa agitate din coalitie. Noul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, a intrat in conflict deschis cu Voiculescu, exprimandu-si raspicat convingerea ca, prin numirea liderului PC ca vicepremier, -coruptia se va aseza pe scaunul alaturat premierului-. In contextul in care se mai si flutura deja ideea unei retrageri a conservatorilor de la guvernare, restructurarea gandita de coalitie pare sa se transforme mai mult intr-o reglare de conturi si o goana dupa ciolan.

Hardau, disputat de PNL si PD

Ministrul PD al educatiei, Mihail Hardau, a intrat din nou in vizorul PNL, PC si UDMR, ca urmare a faptului ca subiectele testului de istorie de la examenul de capacitate au fost dezvaluite de un jurnalist de la un cotidian central. Dupa ce a fost convocat la o reuniune a coalitiei, cu doar cateva saptamani in urma, pentru a-si prezenta proiectele privind ministerul pe care il conduce, Hardau parea sa fi potolit atacurile partenerilor PD de guvernare. Acum, -performantele- ministrului educatiei sunt din nou subiect de harta intre partidele din coalitie, mai ales ca democratii nu vor sa il includa si pe Hardau in strategia lor de restructurare a guvernului.

Chiar daca nu a vrut sa comenteze recenta gafa a ministrului, liderul UDMR, Marko Bela, s-a declarat -nemultumit in general de activitatea sau, mai bine zis, de inactivitatea Ministerului Educatiei-.

Mult mai duri, liberalii si conservatorii au cerut raspicat demisia ministrului, ca urmare a -posturii penibile- in care Hardau a reusit sa pozeze. -Ma intreb oare ce scuza va inventa ministrul Hardau pentru a fugi de responsabilitate. (…) Daca mai are o umbra palida de decenta, ar trebui sa isi dea de urgenta demisia din guvern, pentru a demonstra ca este in stare, macar o data, sa-si asume barbateste raspunderea-, a atacat Dan Motreanu, secretarul general al PNL. Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat vrea sa il destituie pe secretarul de stat al ministerului, Paloma Petrescu. O pozitie similara a adoptat si secretarul general adjunct al PC, Codrin Stefanescu, care il considera pe Hardau -veriga slaba a sistemului de invatamant. Singurul lucru util pentru societate pe care l-ar putea face acest ministru ar fi sa-si dea demisia-, a declarat conservatorul, intr-un comunicat de presa.

UDMR vrea mai multi ministri plini

Presedintele UDMR, Marko Bela, a spus ca nu sunt necesare schimbari la nivelul ministrilor Uniunii. Marko Bela a spus ca UDMR nu este prea multumit ca ministrii delegati nu au portofolii pline si ca Uniunea va ridica aceasta problema la discutiile privind restructurarea guvernului. Marko a precizat ca este nevoie de restructurarea guvernului, dar ca aceasta trebuie pregatita temeinic. -Remanieri pot avea loc, schimbari de ministri, daca se va considera la nivel de partide ca e nevoie. La nivel de ministri UDMR, eu spun ca nu e nevoie, dar ne-am schimba cu placere anumite responsabilitati-, a spus presedintele Uniunii. Marko Bela a spus ca UDMR -ar putea sa schimbe- unii din secretarii de stat ai Uniunii, insa nu din motive de sanctiune. -Am discutat de o reducere si am convenit sa facem propuneri unde ar trebui facute aceste reduceri de functii, dar nu legate de persoane-, a afirmat Marko Bela.

Nicolae Popa: PC ramane la guvernare

Vicepresedintele PC, liderul filialei Alba, Nicolae Popa, a spus ca organizatia judeteana a decis in unanimitate ramanerea la guvernare a partidului. -Asa cum am promis, atat in campania electorala, cat si dupa formarea coalitiei de guvernamant, ne vom respecta cuvantul dat, ca vom sprijini actuala guvernare cu orice sacrificii, cel putin pana la momentul aderarii Romaniei la UE-, a anuntat deputatul PC, care a adaugat ca Dan Voiculescu ar trebui sa nu mai amestece problemele personale cu destinul partidului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.