Home Politic Coridorul IV paneuropean, o prioritate pentru guvernul Tariceanu

Coridorul IV paneuropean, o prioritate pentru guvernul Tariceanu

DISTRIBUIŢI

Investitiile in constructia coridorului IV paneuropean au in persoana primului ministru Calin Popescu Tariceanu un nou adept. Surprinzator, avand in vedere meciurile pe care cei doi le-au avut, premierul a inceput sa preia o parte din ideile presedintelui Basescu. Intr-un discurs sustinut la incheierea lucrarilor celei de a VII-a mese rotunde, organizata de publicatia -The Economist- impreuna cu Guvernul Romaniei, premierul a declarat ca printre prioritatile stabilite de executiv la inceputul mandatului se numara dezvoltarea infrastructurii rutiere si feroviare, numind ca prioritate coridorul numarul IV paneuropean. -Romania are un deficit serios pe ceea ce inseamna dezvoltarea infrastructurii, mai ales rutiere si de cale ferata, si in anii care urmeaza dorim sa ducem la o dezvoltare accelerata a infrastructurii de comunicatii. Prioritatea va fi coridorul numarul IV paneuropean, ca o reflexie a modului in care intelegem sa ne asumam obligatiile noastre de viitor stat membru-, a declarat primul-ministru. Printre alte prioritati ale guvernului pentru perioada urmatoare, considerate necesare pentru ca tara noastra sa poata adera la UE la 1 ianuarie 2007, Tariceanu a enumerat dezvoltarea invatamantului si a cercetarii, reforma sistemului de sanatate si investitii crescute in sistem si dezvoltarea agriculturii si a mediului rural. -In ceea ce inseamna sanatatea, sistemul de sanatate din Romania este un sistem care functioneaza inca extrem de precar-, a continuat Tariceanu. In opinia premierului, una din hibele proastei functionari este informatizarea incompleta, ceea ce nu permite urmarirea cu rigurozitate a cheltuielilor fondurilor publice. Totodata, in perspectiva aderarii, cota de 12% cu care agricultura contribuie la formarea PIB trebuie redusa, astfel incat sa cream un domeniu modern, bazat pe modelul european. -Cu alte cuvinte, ferme de dimensiuni medii, care sa poata sa aiba valente economice-, a declarat Tariceanu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.