Societatea Academica Romana si Colegiul Noua Europa au organizat o dezbatere intitulata -12 ani de democratie in Europa de Est-. Concluzia discutiilor a fost ca problema cea mai grava cu care continua sa se confrunte tinerele democratii din regiune este coruptia.
Dezbaterea a fost lansata, potrivit BBC, de discursul profesorului american Larry Diamond, de la Insitutul Hoover, care a enumerat trei dintre problemele cu care se confrunta noile democratii: lipsa de aplicare a legilor, care a dus in timp la scaparea de sub control a coruptiei si la penetrarea politicii de catre crima organizata, apoi lipsa reformelor din economie, lucru ce a scos in evidenta faptul ca este greu, daca nu imposibil, de construit democratia intr-o lume macinata de saracie si, in fine, lipsa de solutii reale in rezolvarea diferendelor de natura etnica sau religioasa. Dintre toate acestea, discursul politologului american a identificat raul cel mai mare in lipsa de solutii in combaterea coruptiei.
-Cercetarile arata ca 70% din cetatenii Europei Centrale si de Est considera ca actualul regim politic este mai corupt decat predecesorul. Daca aceste crize ale guvernarii si coruptiei nu vor fi depasite in anii urmatori, cred ca noile democratii vor fi in pericol-, a afirmat Diamond.
-Oamenii traiesc intr-o comunitate si vad cum un politician, un membru al Parlamentului pe care-l stiau mai degraba sarac, deodata isi construieste o vila si calatoreste cu o masina Volvo sau Mercedes si vad ca nimic nu se intampla, nimeni nu este anchetat. Va trebui ca fiecare membru al Parlamentului si Guvernului sa-si declare in fiecare an averea, iar atunci cand o instanta va demonstra ca aceste declaratii sunt false si ca averea a fost obtinuta prin coruptie, politicianul acela va trebui sa-si piarda functia, iar in cazurile cele mai grave sa mearga chiar la inchisoare. Doar cand acest lucru se va intampla, se va naste un alt tip de politician-, a mai spus profesorul american.
Accentul pus de profesorul Larry Diamond asupra faptului ca fenomenul coruptiei ar fi principala piedica in calea democratiei a fost insa primit cu unele rezerve de catre analistii apartinand fostului bloc comunist. Spre exemplu, Oleg Manaev, de la Institutul Independent de Stiinte Politico-Administrative din Minsk a amintit ca arma castigatoare in campania electorala a presedintelui belarus Lukasenko a fost tocmai promisiunea mincinoasa a luptei anticoruptie. De unde aceasta diferenta de viziuni?
La randul sau, Andrei Plesu, rectorul Colegiului Noua Europa, a fost de parere ca peste tot exista coruptie. Prin urmare, aceasta nu este o problema specifica a unui tip sau altul de democratie si a lega lucrurile asa ar simplifica in mod ineficient lucrurile. Ca sa lupti impotriva coruptiei, trebuie sa recurgi la o tematica si la o activitate mai curand de ordin moral, de ordinul mentalitatilor, care trebuie schimbate, de ordinul religios, poate, nu stiu. In orice caz, nu se poate lupta cu coruptia cu armele stricte ale politicului. Dimpotriva, in plan politic, coruptia devine o arma, respectiv lupta anticoruptie devine o arma electorala. Mai toate partidele vorbesc de anticoruptie si cel mai apasat vorbesc, de obicei, cele mai corupte-, a conchis Andrei Plesu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















